În Postul Mare, Episcopul Benedict Bistrițeanul, la Rebra
Vineri, 2 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul, în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Parohiei Rebra din Protopopiatul Năsăud.
Alături de Preasfinția Sa au slujit: secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rebra-Parva, Protos. Chiril Zăgrean, duhovnicul Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” Salva, Protos. Mihail Nagy, preotul paroh, părintele Doru Leontin Plaian și alți preoți din împrejurimi.
La momentul chinonicului, interpret de muzică popular Maria Mihali și grupul vocal de copii al Parohiei Rebra au susținut un recital de pricesne specifice Postului Mare.
Biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost construită între anii 1901-1902. În ultimii ani, lăcașul de cult a trecut prin ample lucrări de renovare și consolidare.
Citiţi şi:
- Episcopul Benedict Bistrițeanul a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, la Biserica de la Coroana
- Episcopul Benedict Bistrițeanul, la Ghinda. Părintele Doru Zaharie, hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, primarul Ioan Turc, Gramata Mitropolitană. Sfinţirea noii capele
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, în mijlocul credincioșilor din Sita. Preotul paroh Emanuel Sălăjan, hirotesit sachelar! Primarul Sorin Hognogi, distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”
- Episcopul Benedict Bistriţeanul, la hramul bisericii din Ilva Mică. Teologul Radu Moldovan, hirotonit întru diacon
- PS Benedict Bistrițeanul a binecuvântat credincioșii din Spermezeu. Rugăciune pentru înfăptuitorii Micii Uniri
Adaugă comentariu nou