Poţi depune on-line Formularul 200
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa Năsăud informează contribuabilii că începând din 6 aprilie 2015, formularul 200 prin care contribuabilii trebuie să-şi declare veniturile realizate în anul 2014 se poate depune şi on-line, prin intermediul Spaţiului Privat Virtual, fără a mai fi necesară deplasarea la sediul ANAF sau la oficiul poştal.
Declaraţia 200 se completează şi se depune până la data de 25 mai 2015 inclusiv de către persoanele fizice care au realizat, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România, provenind din:
1. activităţi comerciale
2. profesii libere
3. drepturi de proprietate intelectuală
4. cedarea folosinţei bunurilor (chirii) cu titlu de activitate independentă (peste 5 contracte)
5. cedarea folosinţei bunurilor (chirii)
6. activităţi agricole care nu sunt impuse pe baza normelor de venit
7. operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract
8. transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise
9. silvicultură
10. piscicultură.
Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligaţia depunerii declaraţiei, vor completa în mod corespunzător, câte o anexă, în funcţie de numărul de surse sau categorii de venituri realizate, capitolele II „Date privind veniturile realizate, pe surse şi categorii de venit, în formularul – „Anexă nr... la Declaraţia privind veniturile realizate din România”, care se anexează la declaraţia privind veniturile realizate.
Dacă nu aveţi acces la un computer conectat la internet, formularul se poate depune împreună cu anexele completate (dacă este cazul), în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Chiar dacă aţi obţinut venituri dintr-una sau mai multe din sursele enumerate mai sus, NU aveţi obligaţia de a depune formularul 200 dacă:
a) aţi optat pentru determinarea veniturilor pe bază de normă de venit; totuşi, dacă aţi optat pentru aceasta variantă însă aţi depus declaraţia pentru venitul estimat/norma de venit în luna noiembrie sau decembrie 2014 veţi depune formularul 200;
b) aţi obţinut venituri din: drepturi de proprietate intelectuală, contracte / convenţii civile, contracte de agent, expertiză contabilă şi tehnică, judiciară sau extrajudiciară şi aţi optat pentru impunerea finală a acestora (reţinerea impozitului şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate de către plătitor);
c) aţi obţinut venituri din cedarea folosinţei bunurilor (chirii) cu chiria stabilită în lei, NU aţi optat pentru deducerea cheltuielilor aferente în sistem real sau în cursul anului 2014 NU aţi avut mai mult de 5 camere închiriate în scop turistic; totuşi, dacă aţi depus declaraţia pentru venitul în luna noiembrie sau decembrie 2014 veţi depune formularul 200 şi pentru aceste venituri;
d) aţi obţinut venituri din arendă.
Formularul 200 se poate obţine în format fizic (imprimat pe hârtie) de la sediul unităţilor fiscale.
Dacă aveţi acces la internet, puteţi alege între completarea formularului electronic şi semnarea cu certificatul digital calificat (instrucţiuni detaliate se găsesc la www.anaf.mfinante.gov.ro pagina „Servicii online Declarații electronice”) şi completarea datelor folosind direct serviciul Spaţiul Privat Virtual (instrucţiuni detaliate se găsesc la www.anaf.mfinante.gov.ro „Spaţiu Privat Virtual”).
Dacă nu aţi accesat încă Spaţiul Privat Virtual, vă informăm ca orice contribuabil poate începe să folosească acest serviciu accesând www.anaf.mfinante.gov.ro « Spaţiul privat virtual» pagina „Înregistrare utilizatori” şi completând informaţiile solicitate. Sunt necesare doar datele de identificare, numărul de telefon, adresa e-mail şi numărul uneia dintre decizile de impunere emise de ANAF începând cu anul 2013.
Parasca Constantin Cristian,
Şef Administraţie
Citiţi şi:
- Declaraţia de venituri trebuie depusă până în 16 mai
- 25 mai 2021- Termenul limită pentru depunerea declaraţiei unice
- Când și cum se depune declarația unică în 2023?
- 25 mai 2021- Termen pentru depunerea formularului 212 "Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice"
- AJFP BN: Noi prevederi despre impozitarea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, începând cu 1 ianuarie 2024!
Adaugă comentariu nou