Pr. Vasile Beni: Biserica, un loc al tămăduirilor sufletești și trupești

Dragii noștri credincioși!

Hristos a Înviat!

Prima săptămână după Învierea Domnului se numește „Săptămâna luminată”, iar în ziua de vineri Biserica Ortodoxă prăznuieşte Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare care este închinată Maicii Domnului şi care datează din secolul al V-lea al primului mileniu creştin.

      Semnificația istorică a acestei sărbători. Tradiţia spune că  împăratul Leon (457-474), pe când era tânăr, se plimba printr-o grădină din imediata apropire a vechii cetăţii bizantine. Acolo ar fi întâlnit un bătrân orb cu care a vorbit mult despre Dumnezeu şi Învierea Fiului Său. După un timp, bătrânul l-ar fi rugat pe împărat să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Tânărul împărat a căutat în jur un izvor, dar nu a găsit. În momentul acela însă Maica Domnului i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure şi, luând cu mâini apă tulbure, potoleşte cu ea setea orbului şi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi". Aşa a găsit tânărul Leon un izvor din care a dat să bea orbului şi l-a spălat pe faţă. Apa l-a vindecat imediat pe orb, iar tânărul Leon a exclamat: „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit".

       Tradiţia mai spune că împăratul a ridicat pe acel loc o biserică şi că Maica Domnului s-a arătat oamenilor vindecându-le suferinţele. Mai târziu, împăratul Justinian (526-575), suferind de o boală grea, a venit la acest izvor şi s-a vindecat. El a ridicat, drept mulţumire, o biserică, distrusă de turci în 1453. De-a lungul timpului, și-au primit vindecare de la acest izvor numeroși creștini, amintiți în Sinaxar: împăratul Leon Înțeleptul și soția sa, Teofana, Patriarhul Ștefan, fratele împăratului, Patriarhul Ioan al Ierusalimului, împăratul Roman Lecapenul și mulți alții. Datorită acestor vindecări miraculoase, în acest loc s-a născut sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, care s-a răspândit în scurt timp în toată lumea ortodoxă.

          Fiecare Biserică este un izvor al tămăduirilor sufletești și trupești. Sfântul Gherman patriarhul Constantinopolului o numește „cerul pe pământ unde locuiește și se preumblă Dumnezeu”. Este instituția teandrică divino-umană, care lucrează în lume cu mijloacele ei spirituale: Sfânta Scriptură, Sf.Tradiție, cultul liturgic și harul Sfintelor Taine. Biserica e corabia mântuirii, este locul unde se jertfește în chip nesângeros „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”. Este fântâna nesecată a darurilor dumnezeiești, stâlp și temelie a adevărului. Biserica e viață nouă în Hristos și cu Hristos, e corabia mântuirii și punte între cer și pământ.

Ce ne oferă Sfânta Biserică?                                                        

În primul rând numele de creștin, de fiu a lui Dumnezeu pe care îl primim la Botez. Apoi Biserica ne oferă credința mântuitoare, învățătura despre Dumnezeu și om.

Sfânta Scriptură și sfânta Tradiție, care cuprind cuvântul lui Dumnezeu.

Sfințirea sufletului, pentru că nu există nicio altă instituție care să ofere leac împotriva păcatului. 

Comuniunea sfinților sau cultul morților, adică actul prin care cei de pe pământ intră în comuniune cu cei din ceruri pe calea rugăciunii. 

Sărbătorile care ne îndeamnă spre vederea lui Dumnezeu. 

Sfânta Liturghie, care ni-l oferă pe Hristos Întrupat, Răstignit, Înviat, Înălțat la ceruri, ca să ne trimită Duhul Sfânt. Pentru că la fiecare Liturghie, pâinea și vinul se prefac în Trupul și Sângele Mântuitorului care ni se dau spre iertarea păcatelor și spre viața veșnică.

 Sfintele Taine, care sunt lucrări văzute prin care în chip nevăzut se revarsă harul lui Dumnezeu. Și dacă în Vechiul Testament, la sfințirea Templului, Domnul a zis: „ochii Mei vor fi pururea deschiși asupra acestui locaș, în Noul Testament Iisus ne asigură: „Iată Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor”.

Prin urmare să venim la Biserică, la „Casa lui Dumnezeu”, pentru că fiecare Biserică este un izvor al tămăduirilor sufletești și trupești. Amin!