Prea multe zvonuri în jurul permisului european de conducere auto

Infirmând feluritele zvonuri şi supoziţii legate de introducerea noului permis european de conducere auto, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud, comisarul şef Dănilă Baciu, a specificat că singura modificare survenită de ieri în modalitatea de acordare a dreptului de conducere pe drumurile publice este susţinerea examenului teoretic la calculator.

În rest, reprezentantul Prefecturii Bistriţa-Năsăud a ţinut să sublinieze inadvertenţele propagate de mass-media populaţiei, insistând asupra faptului că, deocamdată, legislaţia în vigoare nu prevede obligativitatea schimbării actualelor modele româneşti de permis de conducere, primul judeţ în care s-a introdus permisul european fiind Teleorman, în cadrul unui program pilot. De asemenea, este puţin probabil ca instituţia abilitată să elibereze permisele în judeţul Bistriţa-Năsăud să fie obligată să schimbe modelul până la sfârşitul anului în curs. Oricum, permisele europene de conducere auto vor fi trimise posesorilor îndreptăţiţi legal de la Bucureşti, iar resusţinerea examenului medical este, momentan, o pură speculaţie.

„Examenul medical se face iar numai dacă permisul a fost suspendat definitiv sau dacă s-a depăşit perioada de valabilitate şi posesorul nu l-a înlocuit în timp util. Este bine ca, ori de câte ori au nelămuriri, cetăţenii să se informeze corect şi să nu se lase panicaţi de diverse poveşti”, a conchis comisarul şef Baciu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5