Preasfințitul Benedict Bistrițeanul şi mii de pelerini la hramul Mănăstirii Dobric, Perla Ţibleşului!

La Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Dobric, cu prilejul hramului bisericii mari. Mănăstirea mai este supranumită „Nicula Ţibleşului”, datorită numărului mare de pelerini care vin an de an să se roage aici în 15 august.

În cuvântul de învățătură, rostit în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul le-a spus miilor de pelerini prezenți că vestea cea bună pe care o aflăm prin Preasfânta Fecioară este faptul că Dumnezeu caută la smerenia noastră.

„Numai omul smerit poate să se bucure de viață și de ceea ce îi dă Dumnezeu, numai omul smerit poate să iubească, pentru că omul smerit mereu îl pune pe celălalt înainte, îi dă întâietate celui pe care îl iubește și de care se bucură. Tocmai pentru că este smerenie puțină, ne este greu să iubim și tocmai pentru că ne este greu să iubim, ne este tare greu să fim fericiți sau să păstrăm fericirea. Împărăția cerurilor înseamnă fericire, iar dacă vrem să simțim dragoste, dacă vrem să simțim fericirea, e mare nevoie să ne asumăm această stare de smerenie”, a arătat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Totodată, ierarhul a arătat că boala și suferința sunt îngăduința lui Dumnezeu drept cale de smerire, care să ne așeze într-o disponibilitate totală față de cele ale lui Dumnezeu. 

„Boala și suferința ar putea fi darul cel mai mare din partea lui Dumnezeu, care să ne așeze în acea stare de disponibilitate, în stare firească pentru primirea împărăției lui Dumnezeu. Dacă suntem smeriți, Domnul caută înspre noi și în felul acesta face lucrul mari cu noi, așa cum suntem, în starea voastră”, și-a încheiat Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul cuvântul său. 

Sfânta Liturghie a fost oficiată de la ora 10:00, la Altarul de vară al așezământului monahal. Părintele Episcop-vicar Benedict a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican Manci, directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, protopopul de Beclean, pr. Dragoș Cristian, protopopul de Bistrița, pr. Alexandru Vidican, consilierul cultural al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, pr. Dorin Sas, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Siluan Farcaș, secretar de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, precum și alți preoți invitați.

Răspunsurile liturgice au fost date de Cvartetul „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

La final, părintele duhovnic Siluan Farcaș a mulțumit ierarhului pentru prezența în mijlocul obştii monahale şi al credincioşilor, care cercetează, în număr mare, sfântul lăcaș, în special când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mari.

La slujbă, alături de mii de pelerini, mulți îmbrăcați în frumoasele straie populare, au participat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud - Emil Radu Moldovan, ministrul Digitalizării- Bogdan Ivan, subprefectul Ioan Zăgrean, primarul Paul Ştir de la Căianu Mic, secretarul de stat Terente Ciui, primarul Radu Spermezan de la Uriu, directorul ziarului Răsunetul - Menuţ Maximinian. 

Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a sosit la mănăstirea Dobric încă din ajunul sărbătorii, unde, de la ora 19:00, a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie și Paraclisul Maicii Domnului, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. De la ora 23:00, ierarhul a oficiat Slujba Prohodului Maicii Domnului, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. prof. Liviu Vidican-Manci, directorul Colegiului Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” din Cluj-Napoca. Credincioșii prezenți s-au închinat pe toată durata serii la Icoana Maicii Domnului, iar interpreții de muzică populară Alina Ceuca și Alexandru Pugna au cântat mai multe pricesne. La slujbă, au participat primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, subprefectul Ioan Zăgrean.

Istoricul Mănăstirii Dobric

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat în 1992, iniţial ca schit, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn, cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca”, construită în stil maramureşean, precum și biserica mare din zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În momentul de faţă se lucrează în interiorul bisericii mari de zid, fiind pregătită pentru a fi pictată. Construcția ei a început în anul 2008, iar prima Liturghie a fost oficiată la data de 18 octombrie 2019, când Mitropolitul Andrei a binecuvântat biserica pentru a se putea ține slujbe.

În cadrul așezământului funcţionează şi Căminul de bătrâni „Aurel şi Dudica Milea”. Aici sunt primite cazuri sociale de bătrâne, care sunt abandonate de familie sau au pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă.

La data de 21 mai 2013, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a pus piatra de temelie pentru un nou Centru Social de persoane vârstnice, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, iar la hramul din anul 2021, în data de 21 mai, ierarhul a binecuvântat sala de conferințe „Episcop Nicolae Ivan” şi biblioteca „Mitropolitul Bartolomeu Anania” din cadrul mănăstirii. Biblioteca adăpostește peste 20 de mii de volume din cele 40 de mii din colecția așezământului monahal.

De asemenea, în data de 9 decembrie 2021, Mănăstirea Dobric, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a găzduit și inaugurat proiectul de cercetare biblică – noutestamentară „Sfântul Luca – apostol, istoric și evanghelist”, dedicat studenților-doctoranzi ai Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul instituției de învățământ teologic clujean.

În prezent, obștea așezământului monahal numără trei viețuitoare, stareță fiind stavrofora Veronica Coţofană, iar duhovnic protosinghelul Siluan Farcaş.

Foto credit: Ionuț Chifa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5