Prefectul Ţintean: Vom primi de la Guvern un plan general de control. Vor fi implicate Prefectura, ISU, Poliţia, Jandarmeria
Prefectul Ioan Ţintean a menţionat că a primit de la Guvernu o adresă prin care Instituţia Prefectului a fost înştiinţată că toate judeţele vor primi un proiect general de control al tuturor unităţilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul alimentaţiei publice, fie ele cluburi, discoteci, baruri etc.
“Acolo s-a specificat foarte clar că după ce vom primi acest plan general de control se va constitui un grup de lucru, în frunte cu prefectul şi reprezentanţii Instituţiei Prefectului, Poliţiei, Jandarmeriei, ISU. Dl. preşedinte (n.n. – al CJ BN) chiar a anticipat că e nevoie de aceste controale şi prin dispoziţie sau ordin al prefectului această comisie va purcede la controlul tuturor unităţilor de profil. Acolo unde se vor constata nereguli, se va da termen de intrare în legalitate, iar până la intrarea în legalitate se vor opri activităţile”, a precizat prefectul Ioan Ţintean.
***
De altfel, Guvernul a adoptat astăzi o ordonanță de urgență prin care permite Inspectoratului pentru Situații de Urgență să închidă și să sigilieze localurile în care se constată încălcări grave ale măsurilor de securitate la incendiu.
Atribuțiile Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost extinse în sensul că inspectorii ISU pot sigila construcțiile și amenajările operatorului economic în punctul de lucru în care constată încălcarea reglementărilor privind siguranța la incendiu. Potrivit legislației în vigoare până la data prezentei reglementări, ISU putea dispune doar oprirea funcționării ori utilizării contrucțiilor sau amenajărilor, ceea ce nu era de natură să garanteze încetarea de fapt a funcționării.
Ordonanța de Urgență adoptată astăzi de Guvern completează Legea 307/2006 și Legea 170/2015 privind apărarea împotriva incendiilor, care prevăd și alte sancțiuni pentru nerespectarea normelor privind securitatea la incendiu.
De asemenea, în scopul creșterii nivelului de securitate la incendiu, Guvernul a stabilit o serie de criterii cumulative pe baza cărora se poate dispune oprirea funcționării ori utilizării clădirilor și spațiilor amenajate în clădiri, cu aria de desfășurare mai mare de 200 mp, având destinația de comerț, cultură și turism. Reglementările sunt incluse într-o Hotărâre adoptată astăzi de Guvern. Actul normativ vizează atât clădirile și spațiile autorizate din punct de vedere al securității la incendiu, cât și pe cele care nu sunt autorizate.
În cazul construcțiilor sau amenajărilor cu suprafață mai mare de 200 mp, având destinația de comerț, cultură și turism, autorizate din punct de vedere al securității la incendiu, dispunerea măsurii complementare de oprire a funcționării se face în oricare din următoarele situații:
Ø Depășirea cu mai mult de 10% a numărului de utilizatori pentru care s-a acordat autorizația de securitate la incendiu;
Ø Depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/grad de rezistență la foc;
Ø Desființarea unei căi de evacuare atunci când potrivit reglementărilor tehnice specifice se impun două sau mai multe căi de evacuare, în concordanță cu valoarea de referință;
Ø Reducerea prin elemente de construcție, cu mai mult de 25% din valoarea de referință a înălțimii/lățimii căilor de evacuare, în condițiile în care deficiența nu poate fi înlăturată pe timpul controlului;
Ø Desființarea instalațiilor/sistemelor de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare și avertizare incendiu, precum și a celor de iluminat de securitate pentru evacuare.
Valorile de referință pentru aceste criterii sunt cele cuprinse în documentațiile tehnice aferente autorizațiilor de securitate la incendiu, emise de inspectoratele pentru situații de urgență, raportate la cerințele reglementărilor tehnice indicate în documentația care a stat la baza obținerii autorizației.
În cazul construcțiilor sau amenajărilor cu suprafață mai mare de 200 mp, având destinația de comerț, cultură și turism, care nu au autorizație de securitate la incendiu, dispunerea măsurii complementare de oprire a funcționării se face în oricare din următoarele situații:
Ø Depășirea numărului maxim de utilizatori pentru baruri, cluburi, discoteci și restaurante cu mai mult de 10% din valoarea de referință;
Ø Depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/ gradul de rezistență la foc;
Ø Neasigurarea numărului minim de căi pentru evacuare față de valoarea de referință;
Ø Reducerea prin elemente de construcție, cu mai mult de 25% din valoarea de referință a înălțimii/ lățimii căilor de evacuare, în condițiile în care deficiența nu poate fi înlăturată pe timpul controlului;
Ø Neechiparea cu instalații de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare și avertizare incendiu, în concordanță cu valoarea de referință;
Ø Neechiparea cu instalații/sisteme de desfumare ori instalații de iluminat de securitate pentru evacuare, în concordanță cu valoarea de referință;
Ø Categorii de construcții sau amenajări la care nu au fost identificate data realizării documentației tehnice de autorizare a lucrărilor de construcții sau momentul punerii în funcțiune.
Valorile de referință pentru aceste criterii sunt cele cuprinse în reglementările tehnice specifice în vigoare la data realizării documentației tehnice de autorizare a lucrărilor de construcții sau la momentul punerii în funcțiune.
Constatarea situațiilor menționate se va face de către personalul inspectoratelor pentru situații de urgență, cu sprijinul, după caz, al personalului desemnat din cadrul Poliției Române sau Jandarmeriei Române.
Măsura de oprire a funcționării ori utilizării clădirilor ori spațiilor amenajate se realizează până la obținerea autorizației de securitate la incendiu. Pentru situația depășirii cu 10% a numărului de utilizatori pentru care s-a acordat autorizația, măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării clădirilor ori spațiilor amenajate se dispune pentru 60 de zile calendaristice începând cu data comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Actul normativ instituie obligația autorităților competente în emiterea autorizațiilor de construire să pună la dispoziția reprezentanților inspectoratelor pentru situații de urgență documentele care au stat la baza obținerii acestora, precum și elementele de identificare ale construcției, data și numărul autorizației, denumirea lucrărilor executate, precum și data realizării documentației tehnice de autorizare a construcțiilor.
Informații suplimentare:
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu cu modificarile și completările ulterioare, suprafața minimă a clădirilor sau spațiilor amenajate în clădiri cu destinația de comerț, cultură și turism supuse avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu este de 200 mp.
Citiţi şi:
- Modificări la legislaţia din domeniul prevenirii incendiilor
- Vezi câte cluburi există în judeţ şi câte vă pun viaţa în pericol. Câte amenzi au fost date? Controale la discoteci şi mall-uri
- În BN: 222 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, la locațiile cu destinația comerț, cultură sau turism
- Începând cu 1 octombrie, autorizațiile de securitate la incendiu devin obligatorii: 349 de solicitări au fost depuse la nivel de ISU Bistriţa-Năsăud
- În 2015 controalele ISU la operatorii economici au crescut cu 85%, fiind constatate 4580 deficienţe
Adaugă comentariu nou