În BN: 222 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, la locațiile cu destinația comerț, cultură sau turism

În baza planului de măsuri privind controalele de prevenire a situaţiilor de urgenţă la obiective cu afluenţă de persoane din categoria cluburi, baruri discoteci, obiective destinate comerțului ori culturii, săli de spectacole din judeţ, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistrița” al judeţului Bistrița - Năsăud au organizat şi desfăşurat o serie de acţiuni de control.
S-au executat un număr de 75 de acţiuni inopinate (dintre care 17 pe timp de noapte, în intervalul 00.00 – 04.00) în mai multe locații de pe raza județului Bistrița - Năsăud. Șase obiective au fost găsite închise. În cadrul controalelor, inspectorii de prevenire au depistat 222 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, 59 dintre acestea fiind soluționate pe timpul controalelor și au fost aplicate 177 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 139 “Avertisment” și 38 de amenzi contravenționale în valoare de 260.600 lei.
Acțiunile de control au fost desfășurate cu sprijinul Inspectoratului Județean de Poliției și Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Principalele nereguli identificate în teren au constat în: lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, deficiențe privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, nereguli din punct de vedere al prevenirii situațiilor de urgență, având caracter tehnic.
Deficienţele constatate la spaţiile controlate nu s-au încadrat în categoria celor prevăzute în Hotărârea de Guvern nr.915 /2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5