Prefectura Bistriţa-Năsăud, printre instituţiile cu cele mai multe documente postate pe site

Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic a dat publicităţii situația respectării prevederilor Legii nr. 544/2001 și a altor acte normative (categorii de informații afișate din oficiu), la nivelul prefecturilor.

„Prefecturile județelor Vâlcea, Iași, Giurgiu, Ilfov şi Călăraşi sunt, în urma evaluării efectuate de către Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) la nivelul lunii decembrie 2015, cele care au afişat, din oficiu, pe site-uri, cele mai puţine informaţii publice prevăzute de Legea nr. 544/2001. Cele mai multe documente cerute le-am găsit la prefecturile din județele Brăila, Teleorman, Vrancea, Bihor, Bistrița- Năsăud și Mehedinți”, se arată într-o informare a ministerului.

Potrivit documentului postat pe facebook, „la sfârșitul anului 2015 mai bine de jumătate dintre prefecturi nu au afișat în spațiul public documente referitoare la Bugetul instituţiei pe anul în curs sau Bilanțul contabil din 2014, iar 90 % dintre prefecturi nu afișaseră lista achizițiilor publice pe anul 2015, document cerut în legislația specifică”.

Analiza a identificat în același timp și bune practici de implicare și consultare a cetățenilor. Pentru Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, astfel de bune practici sunt ghidul pentru cetăţeni cu privire la accesul la informaţii de interes public, modelul de cerere Legea 544/2001, serviciul online pentru petiţii şi registratură şi forumul de discuţii pentru cetăţeni.

„Vom urmări în mod constant modul în care această situație evoluează, în paralel MCPDC extinzând cadrul acestui demers prin determinarea prefecților să afișeze și alte categorii de informații cerute insistent de societatea civilă. În continuare, acțiunea noastră va viza Primăriile municipii de județ, centralizare pe care o vom realiza și publica în cel mai scurt timp.

Acest demers face parte dintr-un cadru mai amplu de stimulare a autorităților publice centrale și locale, nu numai să se conformeze legii, ci să adopte un comportament realmente deschis față de cetățeni, afișând informații relevante despre deciziile luate și bugetul executat”, se mai arată în comunicat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5