Preşedintele Consiliului Judeţean sărbătoreşte nunta de argint
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, ne-a declarat că, Ziua Copilului este motiv de sărbătoare şi pentru el, împlinind astăzi 25 de ani de căsătorie. Deşi se află într-o săptămână plină, fiind zilele premergătoare alegerilor locale, cu siguranţă preşedintele Emil Radu Moldovan, alături de soţia Voichiţa, vor găsi câteva clipe pentru a-şi rememora momentele în care s-au cunoscut, dar şi cele mai momente petrecute în cei 25 de ani, dragostea lor fiind împlinită prin apariţia în viaţa lor a fiicei – Beatrice Roxana, acum studentă în Târgu Mureş.
,,Sigur, nu ştiu câţi dintre tinerii de azi mai merg la peţit sau pe vedere. La peţit nu am fost, dar îmi aduc aminte că acum 25 de ani, pe vedere, am fost şi mi-am făcut curaj până în Telciu, cu cursa de Borşa, aşa se circula atunci. În momentul în care am intrat în casă şi mi-am văzut socrul, un moroşan aşa mai înalt şi hotărât, mi-am uitat toate gândurile şi m-am pus în spatele lui taică meu (Dumnezeu să îl ierte!) şi l-am rugat pe dumnealui să facă toate oficiile. Eu mi-am luat nevasta (n.r. – Voichiţa Moldovan) şi m-am dus în centru. Când ne-am întors erau stabilite toate lucrurile, nunta şi locaţia”.
Citiţi şi:
- Poveştile de iubire ale politicienilor
- Naşterea, nunta şi moartea, toate între coperţile unei cărţi
- Alexandru şi Jeni Pugna, la nunta de argint! Naşi preşedintele Radu Moldovan, cu soţia Voichiţa, şi artiştii Florentina şi Petre Giurgi. Inaugurarea Muzeului din Budurleni
- Preşedintele CJ, Radu Moldovan, la 31 de ani de căsătorie: Nu regret nici un moment că am făcut acest pas!
- Deputatul Daniel Suciu, despre investiţiile de la Liviu Rebreanu şi sala polivalentă: Voi fi împăcat că mi-am făcut datoria față de conjudețenii mei!
Adaugă comentariu nou