Preşedintele Radu Moldovan: Hordoul marelui poet ce dă numele comunei Coșbuc are și școala reabilitată și modernizată!

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, deputaţii Daniel Suciu şi Bogdan Ivan, au participat la inaugurarea lucrărilor de modernizare de la Școala Gimnazială "George Coșbuc”. Protopopul de Năsăud, Ioan Dâmbu, şi preotul paroh Iuliu Morariu au oficiat slujba de sfinţire a şcolii. "Acest locaş este binecuvântat în fiecere zi prin truda dascălilor, prin străduinţa elevilor, prin dragostea părinţilor şi a întregii societăţi. Este un loc sfânt şi sfinţitor, pentru că fără şcoală nu există civilizaţie şi nu există oameni în deplinătatea fiinţei lor. Dascălul şi preotul aduc lumină, împrăştie lumină fără să risipească, pentru a face oameni, a construi caractere, pentru a da ţării şi neamului oameni de cinste", a spus protopopul Ioan Dâmbu.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a precizat că a fost scrisă o nouă filă de istorie pentru această comunitate binecuvântată.
"Alături de biserică, școala pune temelia comunității! De azi, Hordoul marelui poet ce dă numele comunei Coșbuc are și școala reabilitată și modernizată, din toate punctele de vedere.
S-a înlocuit instalația electrică și de încălzire, s-au modernizat grupurile sanitare, s-au făcut lucrări de anvelopare interioară și exterioară, totul pentru ca elevii să aibă condițiile necesare să învețe.
Felicitări, domnului primar al comunei Coșbuc, Ioan Pavelea, și tuturor celor implicați, pentru interesul acordat educației, noii generații și proiectelor care cresc comunitatea de la mic la mare.
Ca și până acum, vă sunt alături, aveți parte de toată susținerea și aprecierea mea. Continuăm munca, împreună!", a transmis preşedintele Radu Moldovan.
Primarul Ioan Pavelea a precizat că, dacă toţi reprezentanţii comunităţii sunt uniţi, se poate ajunge departe. "Mulţumesc dascălilor, care au fost nevoiţi să se adapteze la condiţii, pe pecursul celor aproape 8 luni cât a lucrat constructorul. Mulţumesc Consiliului Local, unde suntem o echipă, suntem în slujba cetăţenilor", a menţionat primarul Ioan Pavelea.
Directorul Şcolii Gimnaziale "George Coşbuc", prof. Ştefan Cira, a precizat că este un eveniment fericit pentru dăscălimea coşbuciană, care şi-a dorit un edificiu la standarde europene, "Ca responsabil vremelnic al acestei instituţii, sunt dator să vă mulţumeasc tuturor celor care v-aţi implicat, moral, logistic şi spiritual", a transmis directorul instituţiei şcolare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5