Preşedintele Radu Moldovan: Niciun şfanţ în plus la rectificara bugetară pentru DGASPC BN, în afară de salariile pentru noiembrie

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, apreciază, cu uşoară ironie, gestul guvernului de4 a acoperi strict cheltuielile salariale ale DGASPC BN pentru luna noiembrie, fără a acoperi şi banii alocaţi administraţia judeţeană, în şedinţa de săptămâna trecută.

„Am văzut nişte cifre publicate în ziar.  Apreciez, cu ghilimelele de rigoare, adică în mod ironic, atenţia pe care a avut-o Ministerul Finanţelor, pentru că mi-a pus la DGASPC exact 1,621 milioane lei, fără să îmi dea înapoi şi cei 5 miliarde şi jumătate lei vechi pe care i-am luat din altă parte, din buget, şi i-am pus ca să plătesc salariile. Sunt extrem de atenţi la lucrurile acestea. Vă mărturisesc că am făcut şi eu o încercare şi am trimis o adresă  cu sumele integrale, adică cu 2,1 milioane lei. Ne-au pus la rectificare exact restul de plată pentru luna noiembrie. Niciun şfanţ în plus. Aştept să fie aprobat de către Guvern”, a declarat preşedintele CJ BN.

Aceats a aadăugat că speră că Guvernul va aloca, la proxima rectificare bugetară, şi sumele pentru decontarea lucrărilor executate prin PNDL, pentru a se evita situaţia unor procese între companii şi administraţiile locale.

         În proiectul celei de-a doua rectificări bugetare, din sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilro descentralizate, pentru Bistriţa-Năsăud este propusă suma de 3,442 milioane lei, din care 1,621 milioane lei – susţinerea sistemului de protecţia copilului (DGASPC BN), 1,098 milioane lei – susţinerea cererilor persoanelor cu handicap, 81.000 lei – programul de acordare a fructelor, 642 .000 lei – salarii, sporuri – învăţământ special şi CJRAE. Proiectulprevede repartizarea sumei de 22,542 milioane lei din sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, pentru finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar (15,625 milioane lei), a drepturilor asistenţei de personal a persoanelor cu handicap sau indemnizaţiile lunare (6,938 miloioane lei) şi pentru programul "O masă caldă", în şcoala pilot din judeţul Bistriţa-Năsăud.  Pentru echilibrarea bugetelor locale, Bistriţa-Năsăud ar urma să primească 18,329 milioane lei.  

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5