Preşedintele Radu Moldovan: Traseul Bistriţa - Vatra Dornei va avea statut de autostradă!

Traseul drumului de mare viteză Baia Mare - Suceava “LOT 2 Bistrița-Vatra Dornei" va fi autostradă, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan. Documentaţia a primit aviz pozitiv în cadrul Consiliul Tehnico-Economic la C.N.A.I.R. SA., în urma analizei comparative autostradă sau drum expres.
Traseul viitorului sector de autostradă este Livezile-Josenii Bârgăului-Prundu Bârgăului-Tiha Bârgăului-Lunca Ilvei.
"Continuăm să căutăm și să găsim cele mai bune soluții pentru Bistrița-Năsăud!", declară preşedintele Radu Moldovan.
Studiul de feyabilitate pentru Lotul 2 este realiyat de compania Explan SRL. Traseul are o lungime de 63,25 km. Valoarea contractului este de 15,8 milioane lei, fără TVA.
Potrivit CNAIR, contractul a fost semnat în martie 2021.

https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/videos/3114737712124395/

Comentarii

01/07/22 13:15
Remus

In capul președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Radu Moldovan, este o mare confuzie. El spune că lotul 2 al drumului express Baia Mare – Suceava va avea regim de autostradă. Prin definitie, notiunea de drumul expres numit si drum rapid se referă la drumuri naţionale rezervate exclusiv circulaţiei autovehiculelor care nu deservesc proprietăţi riverane şi care au două sensuri de circulaţie cu cel puţin două benzi pe sens, separate de un spaţiu median, şi nu intersectează la nivel nicio altă cale de comunicaţie, iar intrarea şi ieşirea autovehiculelor este permisă numai cu acces dreapta, în locuri special amenajate. Aceste drumuri sunt construite in zonele unde normele de autostradă nu pot fi indeplinite.
Drumul expres este o cale de transport rutier destinată exclusiv pentru vehicule a căror viteză maximă depăseste 50 km/oră, iar oprirea si stationarea pe partea carosabilă sunt interzise. Organizarea de santier si lucrările de constructii pentru drumurile expres sunt mai putin costisitoare decat pentru autostrăzi. In plus, spre deosebire de autostrăzi, pe drumurile expres sunt permise incrucisări la nivel cu alte drumuri de circulatie. Reglementarea traficului la astfel de intersectii se va face prin semaforizare sau prin amenajarea de sensuri giratorii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5