Preşedintele României s-a prins în horă la Prislop
-
View the full image
Base
Consiliile judeţene Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Suceava, prin centrele judeţene pentru cultură, alături de Primăria oraşului Borşa, au organizeazat duminică, în Pasul Prislop, cea de-a XXXI ediţie a festivalului interjudeţean de folclor „Hora de la Prislop”, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a zeci de mii de oameni. Preşedintele şi prima doamnă a ţării, Maria Băsescu, au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, iar o persoană din mulţime i-a făcut cadou şefului statului două volume despre Ştefan cel Mare, după care acesta s-a îndreptat spre scenă, unde a susţinut un discurs în cadrul căruia a vorbit despre portul popular şi tradiţiile din zonă. Preşedintele a spus că un motiv pentru care a venit la Prislop este pentru a vedea bucuria oamenilor de a fi împreună. După ce a coborât de pe scenă, şeful statului a făcut o baie de mulţime, s-a fotografiat cu oamenii, după care s-a îndreptat, împreună cu soţia sa, la un cort special amenajat, unde cuplul prezidenţial a luat masa. Judeţul nostru a fost reprezentat de o mulţime de oameni în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu. Cel care a coordonat manifestările a fost deputatul bistriţean Ioan Olteanu, vicepreşedinte al PDL, care a reuşit să mobilizeze simpatizanţii PDL care au venit cu autocare, microbuze, autoturisme şi chiar cu căruţele la Prislop. “Am dorit impreună cu bistriţenii să participăm la această sărbătoare deosebită găzduită de o zonă superbă. Au venit foarte mulţi oameni pentru că nu in fiecare zi pot vedea un asemenea spectacol folcloric, pot participa la o slujbă religioasă săvârşită de doi arhiepiscopi, se pot inchina la sfintele moaşte ale Apostului Andrei, ocrotitorul României şi, nu in ultimul rând, să-l intâlnească pe Traian Băsescu. Oferta tentantă s-a mulat perfect pe o vreme admirabilă, numai bună de drumeţie. Eu cred că totul a fost pus la punct până la cel mai mic detaliu din punct de vedere organizatoric şi participantii s-au simţit foarte bine”, a declarat Ioan Olteanu. Pe scena amplasată la festival au avut loc concerte de muzică populară ale ansamblurilor din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Suceava. Cei aproximativ 400 de artişti din judeţul nostrum au fost coordonaţi de directorul Centrului Judeţean pentru Cultură, Nicolaie Gălăţean. Au impresionat costumele şi jocurile din toate zoenle etnofoleclorice ale judeţului: păunarii din Telciu şi Runcu Salvei, formaţiile din Prund, Joseni şi Susenii Bârgăului, Urmeniş, Silivaşu de Câmpie, Ruştior, Lunca şi Măgura Ilvei, Şanţ, în frunte cu primarii şi viceprimarii. De la Bistriţa au evoluat Codrişorul şi profesioniştii de la Dor Românesc (Mirela Petruş, Domnica Dologa, Cristina Retegan, Ioachim Spânu, Anghel Urs). Meşteşugurile noastre s-au evidenţiat prin artizanatul din Salva, Runc şi Tonciu. Preşedintele Traian Băsescu a poposit în mijlocul artiştilor bistriţeni cu care a dat mâna şi i-a felicitat pentru păstrarea tradiţiilor româneşti.
Citiţi şi:
- Ansamblul Folcloric „Cununa Someşană” din Maieru prezent la Festivalul Interjudeţean de Folclor „Hora la Prislop”
- Artiştii bistriţeni, admiraţi de preşedintele Traian Băsescu la "Hora de la Prislop"
- Preşedintele aşteptat în horă la Prislop
- Încununarea unei pasiuni
- “Şi de ninge, şi de-ngheaţă/ Ardelenii ies în piaţă”
Adaugă comentariu nou