Prim-vicepreședintele Partidei Romilor Pro-Europa, deputatul Cătălin Manea s-a întâlnit cu liderii romi din județul Bistrița-Năsăud. La ședința Consiliului Director lărgit a participat și deputatul Daniel Suciu
Întalnirea a avut loc în cadrul unei ședințe de Consiliu Director lărgit a sucursalei județene Bistrița-Năsăud, ședințe la care au fost invitați să participe liderii unor sucursale orășenești și comunale ale Partidei Romilor Pro-Europa din Bistrița, Beclean, Năsăud, Șieu Măgheruș, Petru Rareș, Lechința, loc.Vermeș, Budești, Teacă, Budacu de Jos, Dumitrița, loc. Budacu de Sus, Cetate, Josenii Bârgăului, Tiha Bârgăului, loc. Tureac și Rodna.
În prima parte a şedinţei s-a dat citire ordinii de zi de către președintele sucursalei județene a Partidei Romilor Pro-Europa, Emil Neia Lăcătuș: prezența Consiliului Director, prezentarea invitaților și activităților din perioada următoare, având loc și discuții pe tema Campaniei “S.O.S - Copiii Romi”.
Alături de prim-vicepreședintele Partidei Romilor Pro-Europa, deputatul Cătălin Manea, coordonator al Regiunii de Nord-Vest și Centru, au fost prezenţi şi: Adrian Berbec, președintele Organizației de Tineret a Partidei Romilor la nivel național, Alexandru Răducan și Marian Pavel – reprezentanții ai Partidei Romilor Pro-Europa de la centru. Invitat la ședință a fost și deputatul și secretarul Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu.
Este important de știut faptul că în cadrul întâlnirii Consiliului Director BN, au fost analizate problemele de natură socială și economică de la nivelul fiecărei comunități. Trebuie subliniat faptul că în ultimii ani, președintele Consiliului Județean Bistrița Năsăud, Emil Radu Moldovan, a făcut o serie de pași vizibili în procesul de dezvoltare locală a întregului județ, însă trebuie făcute eforturi în continuare în comunitățile de romi pentru:susținerea copiilor romi în sistemul de învățământ;punerea în legalitate a romilor cu acte de proprietate și de spațiu; asfaltarea drumurilor din interiorul comunităților; racordarea locuințelor la rețeaua de energie electrică;formarea și încadrarea de noi cadre didactice, de mediatori şcolari și sanitari și de experți locali cât și desfășurarea unor activități culturale care să contribuie la păstrarea și promovarea culturii și identității minorității rome.
Dialogul Partidei Romilor Pro-Europa cu autoritățile și instituțiile administrației publice locale este întreținut de Emil Neia Lăcătuș, care este consilier județean, unul activ.
De asemenea, în Consiliul Director s-a discutat și despre Campania "S.O.S - COPIII ROMI" , fiind făcută și o informare a celor prezenți în sală despre această campanie, dar și despre repartizarea elevilor romi în licee și şcoli profesionale în anul şcolar 2021-2022.
La finalul întâlnirii, atât prim-vicepreședintele Cătălin Manea dar și președintele Emil Neia Lăcătuş, le-au transmis liderilor și membrilor Organizaţiei de Tineret a Partidei Romilor Pro-Europa prezenţi la şedinţă, să respecte regulile impuse de autoritățile centrale, județene și locale, privind această perioadă pandemică pe care o traversăm, cerându-le să fie aproape de comunităţile de romi din care fac parte.
Citiţi şi:
- Romii bistrițeni pregătesc liste proprii la alegerile locale pentru 17 localități cu pondere mare de romi din Bistrița-Năsăud
- Emil Neia Lăcătuş, membru al Consiliului Director al Partidei Romilor Pro-Europa
- Emil Neia Lăcătuş: Partida Romilor a obținut un număr de 13 consilieri, 12 locali și un consilier județean!
- Liderul romilor, Emil Neia Lăcătuş, reloaded
- Campania civică “Îmi asum identitatea – Mândru că sunt rom” a ajuns în orașul Năsăud!
Adaugă comentariu nou