Prima echipă de fotbal din istoria satului Dumbrăviţa debutează în Liga a V-a

Pentru a promova sportul, tinerii şi pentru a le oferi acestora o alternativă de petrecere a timpului liber, cinci oameni inimoşi din Dumbrăviţa, în frunte cu Alexandru Mureşan (consilier local), au înfiinţat echipa Săgeata Dumbrăviţa. Formaţia a fost înscrisă în Liga a V-a şi va debuta, în 6 septembrie, într-o partidă cu Şoimii Căianu Mic, pe terenul din Uriu. De altfel, toate partidele „de acasă” se vor desfăşura în comuna vecină.

         „Echipa a fost înfiinţată în toamna anului trecut, dar acum ne-am gândit să intrăm şi într-o competiţie oficială. Am legitimat 25 de jucători, din Bistriţa, dar şi din comun a Spermezeu şi localităţile limitrofe.  Atât eu, cât şi primarul Sorin Hognogi  ne-am legitimat la această echipă, iar antrenor este Valer Păştinean. Toţi au înţeles că vom juca din plăcere, din dragoste pentru acest sport. Vreau să mulţumesc, în mod special, primarului Sorin Hognogi, pentru sprijinul acordat în acest demers şi mă refer la tot ceea ce înseamnă arbitraj, măsuri organizatorice”, ne-a declarat Alexandru Mureşan.

         Formaţia a disputat câteva partide amicale, însă cel mai important test va fi duminică, 23 august, în compania echipei din Uriu.

         Urăm echipei să treacă prin Liga a V-a ca o „săgeată” şi să promoveze pe prima scenă fotbalistică a judeţului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5