Primăria Bistrița a finalizat un nou proiect de eficientizare energetică a unei clădiri rezidențiale multifamiliale
Primăria municipiului Bistrița anunță finalizarea proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 19.1”, cod proiect C5-A3.1-149, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), în baza contractului de finanțare nr. 134212/25.11.2022. Proiectul a fost implementat în perioada 25.11.2022 – 03.03.2026, data finalizării acestuia fiind reprezentată de data rambursării cererii de transfer finală, se arată în comunicatul de presă.
Obiectivul general al proiectului a fost creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale multifamiliale, contribuind la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon.
Obiectivul specific a vizat îmbunătățirea performanței energetice a unei clădiri rezidențiale multifamiliale situate în municipiul Bistrița, pe strada Colibiței nr. 30 și strada Mesteacănului nr. 11.
În cadrul proiectului au fost realizate următoarele lucrări: reabilitarea termică a anvelopei clădirii; reabilitarea șarpantei; modernizarea instalațiilor de iluminat pentru spațiile comune; instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice; instalarea unei stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice, prevăzută cu două puncte de încărcare.
Implementarea proiectului a condus la: reducerea consumului de energie primară; scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră; creșterea confortului termic pentru locatari; îmbunătățirea aspectului urban al clădirii.
Valoarea totală a proiectului este de 1.685.260,89 lei (inclusiv TVA), din care: 1.416.201,58 lei reprezintă valoarea eligibilă finanțată prin PNRR; 269.059,31 lei reprezintă TVA aferent cheltuielilor eligibile.
Proiectul a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Pilonul I – Tranziția verde, Componenta C5 – Valul Renovării, Operațiunea A3 – Renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale, apel gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Citiţi şi:
- Primăria Năsăud va depune cinci proiecte de eficientizare energetică pentru 48 de blocuri, din fonduri europene! Întâlniri pentru urgentarea constituirii asociaţiilor
- Primarul Dorin Vlașin: Pentru a reabilita termic blocurile, fără nicio cheltuială, rugăm toți locatarii blocurilor de locuințe să se mobilizeze pentru constituirea asociațiilor de proprietari!
- Finanţare prin PNRR pentru eficientizarea energetică a unor blocuri din Năsăud şi Bistriţa
- Trei noi contracte finanțate prin PNRR, pentru Bistriţa-Năsăud, semnate de Ministerul Dezvoltării! Palatul Administrativ, Şcoala „Sf. Maria" şi CŞEI nr. 2 Bistriţa, renovate energetic
- Proiect de renovare energetică moderată/aprofundată pentru 12 blocuri din Năsăud, prin PNRR























Adaugă comentariu nou