Primăria Bistrița: Se încheie perioada de depunere a cererilor pentru acordarea de tichete sociale/carduri sociale
Primăria municipiului Bistrița prin Direcția de Asistență Socială Bistrița, vă informează că în perioada 02.06.2026–10.07.2026 se vor prelua cereri pentru acordarea de tichete sociale/carduri sociale.
Pot fi beneficiari ai Programului social de acordare a tichetelor sociale/cardurilor sociale, următoarele categorii de persoane:
a) persoane cu handicap accentuat, neinstituționalizate, ale cărei venituri nete lunare sunt de până la 1800 lei;
b) pensionari (pensionari de drept, beneficiari de pensii de invaliditate sau de urmaș, indiferent de vârstă), ale căror venituri nete lunare sunt de până la 1800 lei;
c) persoanele cu vârsta peste 65 ani, care nu realizează nici un fel de venit;
d) minorii (0–18 ani) care, în luna decembrie a anului anterior acordării prestațiilor sociale, sunt încadrați în gradul de handicap ”grav cu asistent personal” în baza Certificatului de încadrare a copilului cu dizabilități în grad de handicap și au domiciliul/reședința pe raza municipiului Bistrița.
Menționăm faptul că pentru beneficiarii minori care sunt încadrați în gradul de handicap grav cu asistent personal, aflați în evidența Direcției de Asistență Socială Bistrița, nu este necesară depunerea cererii, ajutorul fiind acordat pe perioada valabilității Certificatului de încadrare a copilului cu dizabilități în grad de handicap, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Persoanele care se încadrează în una din categoriile mai sus menționate, sunt așteptate la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice, situat în municipiul Bistrița, str. Octavian Goga, nr.2A sau la sediul Direcției de Asistență Socială Bistrița, str. Dornei, nr.12 începând cu data de 02.06.2026 între orele 8.00-16.00, în vederea depunerii cererilor însoțite de următoarele documente:
– copie după actul de identitate;
– copie după cuponul de pensie din luna anterioară depunerii cererii;
– copie după certificatul de încadrare în grad de handicap accentuat (după caz);
– declarație pe propria răspundere (Nu Notarială) pentru persoanele cu vârsta peste 65 ani, care nu realizează nici un fel de venit.
Citiţi şi:
- Tichete de 250 lei, pentru alimente sau o masă caldă! Primarul Sorin Avram: Cererile pot fi depuse la Primăria Leşu!
- Primarul Ioan Turc: Cererile pentru tichete sociale se pot depune din 14 martie! Cine sunt beneficiarii
- Tichete sociale pe suport electronic, în valoare de 2000 lei, pentru mame din categorii defavorizate! Unde se depune cererea şi cine beneficiază
- Legislativul local năsăudean a spus „da”
- Începe distribuirea pachetelor alimentare, din fonduri europene, la Tiha Bârgăului
























Adaugă comentariu nou