Primăria Bistriţa vrea să acceseze o finanţare europeană pentru restaurarea Bisericii Evanghelice
Consiliul Local Bistriţa va dezbate, astăzi, în ultima şedinţă ordinară a acestui for, Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru obiectivul de investiţii „Restaurarea Bisericii Evanghelice C.A. Bistrita în vederea introducerii sale în circuitul turistic internaţional”, inclusiv indicatorii tehnico-economici. Proiectul de restaurare a Bisericii Evanghelice C.A. Bistriţa va fi depus la ADR Nord-Vest pentru a obţine finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Apelul de proiecte POR / 2016 / 5 / 5.1 / 1.
Valoarea totală a proiectului este de 15.218.694,55 lei, reprezentând finanţare nerambursabilă solicitată, din care TVA 2.520.382,26 lei. Contribuţia proprie în proiect a municipiului Bistriţa - cheltuieli neeligibile ale proiectului şi contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului – este în cuantum de 1.013.651,73 lei.
Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă reabilitarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional prin restaurarea edificiului, şi anhume repararea elementelor de finisaje si recondiţionarea tuturor elementelor decorative cu valoare istorică, păstrând soluţiile istorice; reparaţii capitale la instalaţiile electrice, de încălzire, apă şi canalizare; reabilitarea şi restaurarea navelor bisericii, a vitraliilor, picturii si a mobilierului. Prin proiect, se propun şi o serie de dotări, şi anume mobilier pentru expunere şi protecţie obiecte de patrimoniu, sistem de sunet, sistem de scenă, de lumini, totem informativ pt. interior/ exterior, cu ecran tactil şi audioghid portabil pentru vizitatori.
Biserica Evanghelică este un monument arhitectural înregistrat în Lista Monumentelor Istorice (LMI) – 2004 ca monument de arhitectură de secol XIV – XV, cu codul BN-II-m-A-01450.
Citiţi şi:
- Finalizarea proiectului „Restaurarea Bisericii Evanghelice C.A. Bistriţa în vederea introducerii sale în circuitul turistic internaţional”
- (Video) Biserica Evanghelică, perla arhitecturală a Bistriţei, se resfinţeşte şi capătă frumuseţea de acum 460 de ani. Trei zile de sărbătoare în cetatea medievală
- Peste 3,3 milioane de euro pentru restaurarea Bisericii Evanghelice. Lucrările se vor finaliza în 2020
- Restaurarea Bisericii Evanghelice şi reabilitarea termică a 51 blocuri, cu finanţare europeană. 15 milioane euro, în „buzunarul” Bistriţei
- Rotary Club Bistriţa-Nosa şi Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu nou