Primăria Șanț: Din 21 octombrie, pot fi depuse cererile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie

Anunț de interes public
Primăria comunei Șanț vă comunică faptul că, începând cu data de 21.10.2026, se depun cererile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie conform Legii nr. 226/2021, privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Potrivit actului normativ, familiile și persoanele singure ale căror venituri sunt până la 1386 lei/membru de familie în cazul familiei sau 2053 în cazul persoanei singure pot beneficia de acest ajutor.
La stabilirea dreptului privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie se iau în calcul toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale.
Atașăm Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei: (clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani, detin 2 sau mai multe autoturisme, utilaje agricole, de prelucrat lemnul, depozite bancare mai mari de 3 x salariu mediu brut.);
Calculul veniturilor familiei se face fără a lua în considerare următoarele surse: venitul minim de incluziune, alocaţia de stat pentru copii, alocaţia pentru susţinerea familiei, bugetul personal complementar de care beneficiază persoanele cu handicap, bursele şcolare, stimulentul educaţional (tichetul de grădiniţă), sprijinul financiar acordat elevilor în cadrul Programului „Bani de liceu”, veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, sumele ocazionale acordate cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar în situaţii excepţionale, sumele primite de beneficiarii de ajutor social pentru participarea la programe de formare profesională.
Acte necesare:
- Formularele care vor fi puse la dispoziția solicitanților de către Primăria comunei Șanț prin serviciul de Asistență Socială.
-copii ale actelor de identitate
-adeverință registru agricol
-adeverință taxe și impozite
-documente justificative privind veniturile pe luna septembrie(salariu,cupoane pensie, șomaj)
-dosar plic
Cu respect,
Conducerea Primăriei Șanț!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5