Primarii şi secretarii bistriţeni, băgaţi în şedinţă la Prefectură
Staff-ul Instituţiei Prefectului Bistriţa -Năsăud s-a întâlnit cu primarii şi secretarii primăriilor din judeţ, pentru a-i consulta “pe marginea unor probleme care s-au dovedit a fi recurente şi stabilirii, de comun acord, a unei direcţii unitare de acţiune în perioada următoare”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Pe agenda de lucru au figurat teme referitoare la activitatea oficiilor poştale în mediul rural, formularea amendamentelor în ceea ce priveşte noul Cod Fiscal, Legea 165/2013, măsurile necesare pentru urgentarea aplicării legilor fondului funciar, administrarea şi exploatarea pajiştilor în în conformitate cu O.U.G. 34/2013, programele şi subvenţiile în agricultură.
“Una dintre principalele probleme abordate a fost nevoia unei colaborări instituţionale eficiente pentru aplicarea legilor fondului funciar. Prefectul Ioan Ţintean a precizat că în urma finalizării inventarierii terenurilor, conform Legii 165/2013, urmează o etapă de muncă intensă a comisiilor locale şi a comisiei judeţene de fond funciar. În acest sens, a făcut apel la multă atenţie şi seriozitate din partea tuturor celor implicaţi în soluţionarea cererilor, menţionând că nu va tolera greşeli sau tergiversări nejustificate. În acest moment este în curs de finalizare situaţia comparativă dintre suprafeţele de teren deţinute de unităţile administrativ teritoriale şi cererile nesoluţionate”, informează Instituţia Prefectului.
***
Poştaşi puţini, probleme multe
Un alt subiect dezbătut intens a fost legat de activitatea oficiilor poştale, mai mulţi primari din mediul rural fiind nemulţumiţi că, în urma recentei reorganizări a Poştei Române, numărul angajaţilor nu mai este suficient şi la nivelul comunelor se înregistrează, din această cauză, întârzieri prea mari în repartizarea corespondenţei sau plata pensiilor, alocaţiilor etc.
Prefectul a solicitat tuturor primarilor care se confruntă cu astfel de dificultăţi să formuleze o adresă către Instituţia Prefectului judeţul Bistriţa-Năsăud, în aşa fel încât să se poată realiza o centralizare a zonelor afectate şi transmite ulterior o sesizare autorităţilor centrale abilitate.
***
În cadrul întâlnirii, primarilor şi secretarilor li s-a adus la cunoştinţă că pe pagina de internet a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, www.afir.info, au fost publicate versiunile consultative ale Ghidurilor Solicitantului ( în cadrul secţiunii „Investiţii PNDR”) pentru subMăsura 4.1.- Investiţii în exploataţii agricole şi pentru subMăsura 6.1.- Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri. Potenţialii solicitanţi pot formula şi transmite propuneri şi observaţii la adresa de e-mail [email protected]. Toate aceste solicitări vor fi analizate de către departamentele de specialitate din cadrul AFIR în vederea includerii lor, după caz, în versiunea finală a Ghidurilor Solicitantului.
În ceea ce priveşte noua variantă de Cod Fiscal, ce se află încă în dezbatere publică, cei interesaţi pot trimite propuneri către conducerea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, până luni, 16 martie.
***
La această şedinţă de lucru au fost invitaţi, pentru a oferi explicaţii suplimentare, Teodor Cifor - şeful Oficiului Judeţean de Poştă, Cristian Parasca şi Radu Pop - reprezentanţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, Emil Mănăşturean - directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Florin Căprar - directorul executiv al A.P.I.A. BN, Sorin Roşu Mareş - directorul O.J.F.I.R. BN, Nuţu Ioan Tabără - directorul Direcţiei pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud şi Emiluţ Găină, în calitate de reprezentant al Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Titluri de proprietate şi înscrierea gratuită a imobilelor în CF, pentru mai mulţi bistriţeni
- Prefectul Ovidiu Frenţ: Veste bună pentru fermele mici și tinerii fermieri, pe tema amenajării platformelor pentru gunoi de grajd!
- Terenul de la Stațiunea Pomicolă va fi retrocedat foștilor proprietari. Primarul Creţu: Mă bucur că eforturile noastre au condus la o soluție justă și morală
- 453 milioane de euro disponibili pentru infrastructură rurală, agricolă sau forestieră, dar şi pentru protejarea patrimoniului cultural
- Fermierii își pot asigura culturile cu bani europeni
Comentarii
Inca un morcov aratat magarilor! In loc de sedinte vedeti care este norma unui postas, daca acest lucru se respecta, angajati oameni acolo unde este nevoie sau concediati pe cei care nu isi fac datoria. Unii spun ca atunci cand s-au calculat traseele postasilor pe GPS s-a luat in calcul numai drumul de ducere nu si cel de intoarcere de parca postasii ar levita. O fi adevarat? Un lucru este sigur, posta in unele localitati nu functioneaza legal iar acest lucru se manifesta de aproape 2 ani, autoritatile in loc de masuri ferme de impunere a legii si eliminarea disfunctiilor, unele chiar cu caracter penal... fac sedinte. Urmeaza sa mai fie numita o comisie, ca sa ingroape problema...! Unde este managementul proactiv?
Adaugă comentariu nou