Primăriile PSD în colaps financiar
Repartizarea bugetului judeţean pe 2009 a creat doar motive de scandal şi proteste. Cei mai nemulţumiţi sunt primarii PSD care acuză Consiliul Judeţean că a împărţit banii în mod discreţionar, pe criterii politice.
Deputatul PSD Radu Moldovan apreciază că gestul aleşilor judeţeni PNL de a vota bugetul alături de colegii din PD-L, ca un gest incalificabil.
„Am ajuns într-o situaţie mai mult decât delicată. Avem primării, aflate în încapacitate de plată, pe lunile aprilie şi mai. Este cazul primăriilor Budeşti, Căianu Mic, Chiuza, Ciceu Giurgeşti, Ciceu Mihăieşti, Leşu Ilvei, Milaş, Monor, Negrileşti, Salva, Şiueţ. Comportamentul preşedintelui Liviu Rusu este greu de înţeles, şi aici mă refer la modul cum au fost distribuite sumele de funcţionare. Cum să funcţioneze o primărie ca Monorul, care a primit 200 de milioane lei vechi de la Consiliul Judeţean şi 110 milioane de lei vechi de la Finanţele Publice? Este inadmisibil ca un conducător judeţean să spună că nu îl interesează acest aspect, şi primarii nu au decât să închidă primăriile, dacă nu sunt capabili să-şi gestioneze administrativ localitatea”, a spus Radu Moldovan în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii.
Preşedintele PSD B-N a precizat că a făcut în acest sens o informare către Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi are promisiunea ministrului Dan Nica că îl va informa pe Emil Boc despre situaţia din Consiliul Judeţean.
„Mai avem o soluţie tehnică, să apelăm la fondul de rezervă al Guvernului. La nivel judeţean avem un protocol semnat cu PD-L, dar este foarte adevărat în acelaşi timp că din cauza unor colegi din PNL şi a celor din compania lui Ioan Oltean, toate aceste lucruri au ajuns în atenţia naţională. Voi cere ca situaţia din Consiliul Judeţean să fie discutată în cel mai scurt timp. Nu exclud o rupere a protocolului PSD-PDL”, a conchis Radu Moldovan.
Adaugă comentariu nou