Primarul Creţu: Proprietarii CN Liviu Rebreanu s-au angajat că vor face toate eforturile ca să deblocheze situaţia, cu intervenţia ambasadelor, a preşedintelui

Primarul municipiului Bistriţa a anunţat că pentru proiectul de reabilitare a corpului de liceu de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” încă se caută soluţii, Parohia Evanghelică şi Episcopia anunţând că vor face demersuri pentru obţinerea finanţării de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

         „Din păcate, nu am o veste bună, există o scrisoare de la minister (n.n. – Ministerul Dezvoltării) care ne cere să urgentăm depunerea documentelor, pentru că se vor cheltui banii, aşa cum ne aşteptam. Am primit această informaţie săptămâna trecută, va trebui să trimită o copie proprietarului, Parohiei Evanghelice, şi celorlalţi, mă refer la Episcopie şi Forumul Democrat German pentru că la întâlnirea care a avut loc la 23 martie am discutat şi ei s-au angajat că vor face toate eforturile ca să deblocheze situaţia la Ministerul Dezvoltării, cu solicitarea intervenţiei ambasadelor, a preşedintelui... Eu le-am spus atunci că în ceea ce priveşte intervenţia lşi lobby-ul care s-a putut face legal, a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, la toate forurile, sprijinit cu documente şi argumente de către noi, dar intervenţia a fost făcută de el, care a încercat inclusiv aici cu domnul ministru (n.n. – ministrul Paul Stănescu) să lămurească ceea ce spun angajaţii ministerului că nu este în conformitate cu Ordonanţa 28. Din păcate, ministerul îşi menţine punctul de vedere, nouă ca Primărie nu ne rămâne altceva decât să-i dăm în judecată, ministerul nu Parohia”, a explicat primarul Ovidiu Creţu.

         Potrivit acestuia, fiind un proiect cu fonduri guvernamentale, bugetul alocat la nivel naţional se poate epuiza în câteva luni de zile, iar procesul poate dura ani. „Cumpărarea clădirii poate fi luat în discuţie pe un leu, dar nu se intenţionează aşa ceva, şi varianta ca noi să devenim proprietari cea mai simplă e de donaţie. Parohia Evanghelică, aşa cum foarte clar şi-a exprimat punctul de vedere, nu este de acord cu această variantă”, a completat primarul Creţu.

         Primarul Bistriţei a mai spus că pentru Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” nu poate fi luată în calcul varianta unui proiect cu finanţare europeană, asta pentru că prin actual Program Operaţional Regional nu mai există posibilitatea nici de a reabilita un liceu teoretic, nici de a reabilita un monument istoric în care se desfăşoară activităţi educative,  Programul Naţional de Dezvoltare Locală fiind singura variantă rămasă.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5