Primarul Creţu: Ştrandul nu poate fi deschis înainte de 1 august. Vom da în judecată firma Record

Primarul Ovidiu Creţu a anunţat că, din păcate, ştrandul municipal nu va putea fi deschis mai devreme de 1 august, asta din cauza lucrărilor întârziate.

         „Se lucrează, nu în condiţiile de calitate solicitate. Îi urmărim, în primul rând dl. Creţiu, dar şi viceprimarul Niculae şi eu. Mergem zilnic în şantier şi le spunem ce să corecteze. Problema este că vopseaua care a fost adusă, vopsea de bună calitate, din Austria, are nevoie de trei zile însorite, în care să nu cadă un strop de apă pentru a putea fi aplicată. Acum se aplică straturile suport, după care 15 zile nu putem să punem apă în bazin. De aceea, termenul de 1 august spun eu că este unul rezonabil”, a explicat primarul Creţu.

         Acesta a spus că municipalitatea se va îndrepta împotriva firmei în instanţa de judecată. „Categoric ne vom îndrepta în justiţie împotriva lor, pentru că termenul de execuţie a fost luna mai. Ne-au creat nu doar pagube ci şi disconfort pentru cetăţeni. Este vorba despre firma Record, ca să se ştie despre cine este vorba, care a tratat cu superficialitate această lucrare, a subcontractat-o cu firme mai mici. Are dreptul legal să subcontracteze lucrări mai mici, dar care nu-şi fac treaba în mod corespunzător”, a menţionat primarul Bustriţei.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5