Primarul Gabriel Lazany: Bistrița, recunoscută la nivel mondial! Suntem oraș creativ UNESCO!
Municipiul Bistrița a fost inclus oficial în rețeaua orașelor creative UNESCO, în noua categorie dedicată Arhitecturii, alături de alte 57 de orașe din întreaga lume.
"Este o recunoaștere mondială a patrimoniului nostru arhitectural, a modului în care am știut să îmbinăm tradiția cu inovația, dar și a viziunii noastre pentru viitor: un oraș care își respectă istoria și construiește modern, cu grijă pentru identitatea sa.
Această distincție confirmă că Bistrița devine un model internațional de dezvoltare prin cultură, creativitate și design urban responsabil.
Recunoașterea pentru creativitatea exprimată prin arhitectură ne deschide porți către colaborări, proiecte și parteneriate în rețeaua UNESCO, alături de alte orașe care inspiră", a declarat primarul Gabriel Lazany.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, l-a felicitat primarul Gabriel Lazany și pe echipa sa pentru această reușită. "Bistrița e mai mult decât un oraș. E acasă. Iar recunoașterea UNESCO confirmă valoarea și viziunea cu care Bistrița se dezvoltă.
***
Rețeaua UNESCO a Orașelor Creative, lansată în 2004, include acum 408 orașe din peste 100 de țări, care promovează cultura și industriile creative ca piloni ai dezvoltării durabile. Bistrița se alătură astfel altor orașe românești deja membre ale rețelei: Cluj-Napoca, desemnat în 2021 la categoria film, și Iași, recunoscut în 2023 la categoria literatură.
Citiţi şi:
- Unde sunt cele 47 de monumente arheologice din Bistrița-Năsăud care au devenit monumente UNESCO!
- Internet gratuit pentru pacienţi şi aparţinători, la etajele 4 şi 5 ale Spitalului Judeţean. Vezi cum poţi accesa!
- Dorin Dobra: 16 noiembrie, Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România
- Transylvania Excellence AR Awards – o gală care a premiat excelența!
- Reabilitarea Colegiului Național „Liviu Rebreanu” Bistrița, Premiul Bienalei Naționale de Arhitectură 2025
























Adaugă comentariu nou