Primarul Gabriel Lazany: Dacă observați persoane fără adăpost sau în impas, nu rămâneți indiferenți! Sunați la 0263 237 479!
În aceste zile reci, grija pentru cei aflați în dificultate rămâne o prioritate pentru administrația locală. În cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bistrița funcționează Centrul de Noapte și Cazare pentru Persoanele Fără Adăpost, un loc sigur pentru cei care au nevoie de sprijin și protecție.
Centrul este situat pe strada Ion Luca Caragiale, nr. 22, și poate fi contactat la numărul de telefon 0263 237 479. Capacitatea totală este de 22 de locuri în centrul de cazare și 13 locuri în centrul de noapte.
În perioada 8–12 ianuarie, au solicitat cazare două persoane, ambele părăsind ulterior centrul. În acest moment, sunt cazate 21 de persoane, care beneficiază de condiții decente și sprijin adaptat fiecărei situații.
Persoanele fără adăpost cu domiciliul în municipiul Bistrița pot beneficia de servicii pe bază de contract, încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu posibilitate de prelungire. Pentru persoanele cu domiciliul în alte localități, găzduirea se face pe timp de noapte, în intervalul 19:00–07:00, pentru maximum trei zile pe săptămână sau 180 de zile pe an.
În cadrul centrului sunt asigurate cazare, acces la igienizare și deparazitare, servicii medicale primare, precum și consiliere socială, în funcție de nevoi, pentru obținerea actelor de identitate, acces la cantina de ajutor social sau alte drepturi prevăzute de lege.
Fac un apel către toți bistrițenii: dacă observați persoane fără adăpost sau oameni aflați în impas, nu rămâneți indiferenți. Un semnal sau un telefon pot face diferența.
Bistrița este o comunitate care are grijă de oameni.
Citiţi şi:
- Sprijin acordat de Poliția Locală Bistrița unei persoane fără adăpost, în Parcul Municipal
- Nu lăsaţi persoanele fără adăpost în frig! Există Centru de Cazare la Bistriţa! Sunaţi la 𝟎𝟐𝟔𝟑 𝟐𝟑𝟗 𝟑𝟕𝟔!
- Viceprimarul Gelu Muthi, alături de colegii din ALDE, au oferit o masă caldă celor găzduiţi la Centrul de Noapte şi Cazare pentru persoane fără adăpost
- Un bistrițean nu a stat nepăsător! Din stradă, la Centrul de Cazare pentru Persoane Adulte fără Adăpost
- Opt persoane fără adăpost identificate în Pădurea Codrișor de Poliția Locală! Doi minori duși la UPU-SMURD!























Adaugă comentariu nou