Primarul Ioan Turc: Fac un apel către proprietarii unor terenuri private să-şi cedeze cotele către Primărie, pentru a putea face investiţii!

Primarul Ioan Turc a făcut un apel, în cadrul unei conferinţe de presă, către bistriţenii care deţin în proprietate cătă parte din drumurile private de pe raza municipiului Bistriţa. Edilul a precizat că administraţia municipală nu va putea face nicio investiţie în infrastructura de utilităţi şi cea rutieră până ce aceste drumuri nu vor trece în domeniul public al oraşului.
"Fac un apel către proprietarii unor terenuri private să-şi cedeze cotele către Primărie, pentru schimbarea regimului juridic al drumului. Nu putem gândi proiecte de investiţii pentru aceste drumuri, şi mă refer la utilităţi – apă, canalizare, gaz, iluminat public, amenajare de trotuare, realizarea unui carosabil – atâta timp cât drumurile sunt în proprietate privată. Este imposibil din punct de vedere juridic. Primesc telefoane de la oameni care solicită piatră pe aceste drumuri. Nici măcar această piatră nu o putem pune, conform legii, pe drumuri proprietate privată. E ca şi cum aş duce piatră la mine în curte. Trebuie să se gândească bine ce doresc: o cotă dintr-un drum sau drum amenajat cu trotuare şi cu toate utilităţile aferente", a declarat primarul Ioan Turc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5