Primarul Mircea Romocea: Revenirea elevilor în şcolile năsăudene e cel mai important eveniment din această perioadă! Vezi cum vor fi reluate cursurile!
Începerea anului şcolar a fost privită de către adiministraţia locală Năsăud cu foarte multă atenţie, primarul Mircea Romocea fiind alături de educaţie pe tot parcursul carierei sale, pentru că dragostea faţă de copii şi carte nu se pierde vreodată.
„E cel mai important eveniment din această perioadă. Aproximativ 2885 familii îşi trimit copiii la şcoală, în Năsăud. Avem 2525 elevi şi 250 de preşcolari, care aşteaptă cu emoţie să revină în săli. E normal ca grija noastră pentru siguranţa lor să fie maximă”, ne-a declarat prof. Mircea Romocea, primarul oraşului Năsăud.
Au fost discutate şi scenariile luate în calcul pentru începerea cursurilor. Astfel, la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, „Economic” şi „Silvic”, toţi elevii vor participa la cursuri „faţă-n faţă”. La CN „George Coşbuc”, clasele primare, de a VIII-a şi a XII-a, practic 12 din cele 33 de clase, vor participa 100% la cursuri, pentru celelalte clase fiind stabilită regula prin rotaţie – 85% în clasă, 15% -online.
În ultima şedinţă de Consiliu Local, au fost alocate resurse financiare pentru achiziţia de laptop-uri pentru cadrele didactice. De asemenea, au fost prevăzute sume pentru testarea gratuită, la cerere, a personalului didactic, auxiliar şi nedidactic. Astfel, CN „George Coşbuc” şi Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” au primit câte 15.000 lei, Liceul Tehnologic Economic şi Liceul Tehnologic Silvic – câte 10.000 lei, Grădiniţa cu Program Prelungit – 5000 lei. Per total, vorbim de peste 250 de angajaţi din învăţământul năsăudean care pot opta pentru efectuarea testului CoVid-19.
Toate unităţile de învăţământ şi-au achiziţionat materialul dezinfectant, iar dacă Guvernul nu va transmite măştile de protecţie pentru copiii din familiile defavorizate, atunci autorităţile locale vor interveni în sprijinul lor.
Până la urmă, Năsăudul nu se dezminte prin gija faţă de educaţie şi faţă de calitatea acesteia, parteneriatul dintre administraţie, şcoală, comunitate fiind unul trainic, cu tradiţie şi cu performanţe.
Citiţi şi:
- Deputatul Bogdan Ivan reclamă ideea de segregare a elevilor nevaccinaţi. Apel către parlamentarii judeţului!
- În febra curăţeniei de toamnă
- Curăţenia de primăvară – salubrizarea oraşului
- Primarul Mircea Romocea: Alocările bugetare pentru 2020 sunt aproape de realitate. Sper că năsăudenii mă vor realege. Le propun cinci obiective majore pentru Năsăud
- Primarul Mircea Romocea: Şcolile năsăudene au revenit în proprietatea comunităţii. Ne propunem reabilitarea Şcolii „Mihai Eminescu”, cu fonduri europene
Adaugă comentariu nou