Primarul Mircea Romocea, Scrisoare deschisă către năsăudeni

Stimaţi concitadini, constat că unele personaje politice, puţin credibile în opinia mea, sunt deja în precampanie electorală. Pentru o informare corectă a cetăţenilor aş vrea să reamintesc faptul că toate lucrările de reparaţii, reabilitări şi investiţii se realizează numai sub semnătura ordonatorului principal de credite, care este primarul.
Studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice privind investiţiile ce vizează dezvoltarea oraşului, au fost comandate exclusiv sub semnătura şi prin decizia primarului, conform legii.
Cu certitudine, personal, nu am intenţia de a mă poza lângă utilajele operatorilor economici care efectuează lucrări în oraş şi nici nu intenţionez să plasez utilaje de construcţii în anumite locaţii ale urbei, în care se impun lucrări, aşa cum s-a întâmplat în luna iunie 2012, înainte de campania electorală pentru alegerile locale, în cartierul Liviu Rebreanu, pentru a păcălii oamenii. Reamintesc faptul că finanţarea tuturor lucrărilor (reparaţii, reabilitări, investiţii noi, etc.), trebuie să se reflecte punctual în proiectul de buget de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs, proiect de buget care este apanajul ordonatorului principal de credite cu sprijinul de specialitate al şefului compartimentului financiar-contabil. Încă de la începutul mandatului meu, am avut numeroase priorităţi, una dintre acestea fiind reabilitarea şi asfaltarea străzii George Coşbuc (octombrie 2012), lucrare finanţată cu bani guvernamentali.
Pentru anul în curs avem mai multe obiective printre care şi reabilitarea trotuarelor de pe B-dul Grănicerilor. Iniţial, intenţia mea a fost să realizăm o pavare a acestor trotuare însă din cauza fondurilor insuficiente am apelat la asfaltarea lor. În acest proiect de modernizare a infrastructurii stradale a centrului civic se înscrie şi reabilitarea parcului central din Piaţa Unirii, alături de trotuarele adiacente până la Valea Caselor, respectiv până la intersecţia cu strada Mihai Eminescu. Aceste eforturi edilitare se regăsesc şi în cartierul Liviu Rebreanu, acolo unde speranţa mea este ca, până la sfârşitul anului 2015, prislopenii să aibă asfalt şi trotuare moderne.
Vă invităm pe dumneavoastră să concluzionaţi!

Cu deosebită consideraţie, primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea

Comentarii

21/07/15 08:49
Nasaudean

o scrisoare plina de adevaruri, doar ca ati omis sa spuneti ca autoritatea care a alocat bani pentru aceste lucrari pe care vi le asumati in totalitate a fost Consiliul Local, unde majoritatea este PNL ;)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5