Primarul Vlăduţ Purja: Elevii, profesorii și părinții vor găsi în mine un real aliat pentru soluționarea oricăror probleme!
Primarul comunei Târlişua, Vlăduţ Purja, consideră educaţia drept o priorotate a administraţiei locale, astfel că alături de echipa administrativă a reuşit să atragă finanţări importante pentru infrastructura şcolară.
"Din momentul începerii activității mele în serviciul public, educația și dezvoltarea infrastructurii de învățământ au fost priorități și acest lucru nu se va schimba nici în viitor. În acest sens vă aduc la cunoștință că am primit finanțare pentru un proiect în valoare de 952.000 lei pentru "Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementară", investiție ce constă în înființarea unei ludoteci și grup de joacă în localitatea Borleasa. De asemenea, avem un alt proiect aprobat pentru care așteptăm decizia de finanțare: "Crearea unui centru de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie" în valoare de 2.121.000 lei, în localitatea Șendroaia. Iar un altul "Dotarea cu mobilier specific, materiale didactice specifice, echipamente digitale pentru cabinete școlare de informatică și științe ale naturii pentru școlile din Târlișua și din Agrieș, precum și modernizarea și dotarea Atelierului de practică din cadrul Școlii Profesionale din Târlișua" în valoare de 1.051.000 lei.
La Agrieș avem în derulare proiectul "Amenajare teren sintetic și loc de joacă pentru copii" în valoare de 500.000 lei. Totodată, pe parcursul anului școlar am susținut financiar și diferite evenimente educationale precum: Concursul Național de Matematică Olimpiada Satelor, Etapa judeţeană la Școala Profesională Târlişua; Excursia educativă de descoperire a numeroase obiective turistice pentru 59 de elevi din cele două școli și vizita la Palatul Parlamentului; "Festivalul- Concurs "Cap de primăvară, talente din școală", Cadourile anuale de Crăciun. În ceea ce mă privește, elevii, profesorii și părinții vor găsi un real aliat pentru soluționarea oricăror probleme ce ar putea să apară în procesul educațional. Vă doresc tuturor vacanță plăcută și să ne revedem sănătoși, cu forțe proaspete.....în toamnă!", a fost mesajul transmis de primarul Vlăduţ Purja pentru comunitatea pe care o reprezintă.
Citiţi şi:
- Primarul Vlăduţ Purja: Trei proiecte depuse spre finanţare de Primăria Târlişua! Ce alte investiţii majore sunt în derulare!
- Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan: Comuna Târlișua este una dintre cele mai frumoase din țară
- Primarul Vlăduţ Purja şi viceprimarul Florin Pop fac echipă pentru un nou mandat la Târlişua!
- Agro-turismul începe să devină realitate: De la lecția de zootehnie de la Sânmihaiu de Câmpie la cântecele Lenuței Purja de la Târlișua
- Pod la Târlişua, cu finanţare guvernamentală. Alte cinci proiecte aprobate prin PNDL II
Adaugă comentariu nou