Prinde contur proiectul Centrului rezidențial “Sf. Efrem cel Nou” - pentru persoane vârstnice - de la Budacu de Jos
Părintele protopop Marius Pintican, președintele Asociației Filantropia – Filiala Bistrița-Năsăud, a anunțat demararea unui nou proiect social al Bisericii, dedicat persoanelor vârstnice. La Budacu de Jos, unde a fost găsit sprijin din partea primarului Florin Sandu Simionca și a Consiliului Local, va fi edificat un nou centru rezidențial pentru seniorii noștri.
“Este vorba despre complexul medico-social “Sfântul Apostol Andrei”, din localitatea Budacu de Jos, unde primul serviciu, prima construcție pentru care am primit finanțare este Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice “Sfântul Efrem cel Nou”, care va oferi servicii sociale în regim de rezidențial pentru aproximativ 90 de persoane. Centrele noastre rezidențiale de Cușma, Maieru și Târlișua sunt la capacitate, locurile sunt limitate, cererile extrem de multe și ne străduim să oferim servicii, ajutor și sprijin pentru oamenii aflați în situații dificile, care se pare că sunt tot mai numeroase”, ne-a declarat părintele protopop Marius Pintican.
Potrivit acestua, nu este de dorit să fie internați toți vârstnicii în centre, astfel că Asociația Filantropia a promovat și servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice. Lunar, 230 de vârstnici beneficiază de aceste servicii la domiciliu în Bistrița-Năsăud. În plus, sunt 107 persoane vârstnice în cele 3 centre deja existente. În cadrul Asociației Filantropia își desfășoară activitatea 140 de angajați, ceea ce nu este lucru puțin.
Citiţi şi:
- Vezi unde se deschide un nou centru pentru persoane vârstnice, în județul Bistrița-Năsăud
- Centrul rezidențial pentru vârstnici din Maieru, extins. Lucrările, binecuvântate de Mitropolitul Andrei
- Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice ”Sfinții Ioachim și Ana”
- Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice „Sf. Ioachim şi Ana” din Cuşma şi-a deschis porţile
- Părintele Marius Pintican: O faptă bună poate face lumea mai bună! Redirecționează 3,5% din impozitul tău anual către Asociația "Filantropia Ortodoxă"
Adaugă comentariu nou