PRO-VERBE: Haina îl face pe om

„Haina îl face pe om” spune un proverb vechi, născut desigur într-o lume în care veșmintele vorbeau despre rang, avere și statut. La Curtea Regală se purta un anumit tip de vestimentație, nobilimea se distingea prin fastul țesăturilor, funcționărimea prin sobrietate, iar țăranii și orășenii de rând prin simplitate. Haina era atunci o carte de vizită, un simbol al poziției sociale și al lumii din care făceai parte.

                 Astăzi însă, într-o epocă guvernată de principii democratice, proverbului i s-a adăugat o negație hotărâtă: „NU haina îl face pe om.” Acest „nu” a apărut justificat și  este rodul a secole de luptă, de muncă, de revoluții și emancipări care au schimbat percepția asupra valorii umane. Într-un final, oamenii au înțeles că esența contează mai mult decât aparența, că demnitatea și caracterul nu pot fi cumpărate sau afișate prin etichete scumpe sau haine simandicoase.

                Am asistat, așadar, la o răsturnare istorică firească și de bun-simț, dar și de bun gust, dacă ne gândim că vorbim despre modă. Omul a redevenit centrul atenției, nu hainele pe care le poartă, pentru că adesesa, cum ne spune basmul înțelept “Hainele împăratului”, cel de pe Înaltul Tron însuși, poate fi gol ca personalitate și înveșmântat numai în laudele camarilei.

                 Poți avea haine oricât de scumpe, sau de potrivite tendințelor, dar dacă în spatele lor nu se află un caracter, o conștiință, o valoare profesională sau morală, ele rămân simple aparențe. Astăzi, prețuirea nu se mai câștigă prin imagine, ci prin ceea ce ești. Sau cel puțin așa ar trebui să fie.

               Așadar, nu haina îl face pe om, ci omul dă sens hainei.