Prof. Augustin Rus: Întâmplări și fapte posibile sau... imposibile
Un copil plânge în fața casei, îl vede un polițist și-l întreabă de ce plânge. Copilul îi spune că ... „tata o bate în casă pe mama”. Polițistul îl mai întreabă:„Cum îl cheamă pe tatăl tău?”, iar copilul îi spune: „Nu știu și nici mama nu vrea să spună, că de-aia ia bătaie ... !”.
„I-a dat în viață tot ce-a vrut, / Mulți bani, iubire, vâlvătaie / I-a dat un sfat sau un sărut / Iar în final i-a dat ... bătaie!”.
Un doctor se duce dimineața în vizătă la pacienți. Observă pe un pat un pacient ce avea urme de lovituri pe față, pe gât, pe cap. Cercetând fișa, vede că pe ea scrie că a fost adus la spital deoarece a fost agresat de o femeie. Curios, doctorul îl întreabă ce își amintește. După un timp,pacientul îi spune că își amintește că era în lift cu o doamnă ce avea un decolteu frumos, iar el, nemernicul, se uita insistent acolo, când aude o voce care, parcă îi spune ... „Apasă pe unu !”, apoi nu își mai amintește nimic !”.
Un copil mic s-a pierdut în supermarket și plânge. Un client îl întreabă de ce nu s-a ținut de fusta mamei ? Printre suspine, copilul îi spune: „Am încercat, dar nu am ajuns ... !”.
Discuție dintre două tinere mămici: „Care-i diferența dintre copilul tău și soț?” „Aproape nici una, doar că pe soț nu pot să-l las singur cu bona!”.
Oare cum ar fi „Să sari de pe un ... bloc de desen ?” „Să fii gelos pe soare că-ți arde prietena ?!” „Să sune ocupat ceasul deșteptător!” „Să vaccinezi brațele Dunării!”. „Să-ți cumperi la ochelari lentile de termopan!”, „Să locuiești într-un bloc-notes !”. „Să cazi pe gânduri și să-ți rupi gâtul !”. „Să te joci cu cercul polar !”. „Să învelești casa cu tabla înmulțirii !”. „Să faci să cânte cucuriguuu cocoșul de la pușcă !”. „Să aibă pureci păduchii „Să suni la interfon și să primești un ton de fax!”.

























Adaugă comentariu nou