Prof. Cristina Mirela Rus: Luna martie – odă femeii
„Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii.” (Grigore Vieru)
Dacă bărbatul este simbol al puterii, femeia este, după cum spune poetul Grigore Vieru, „puterea frumuseții”. Mergând mai departe, aș dori să arăt ceea ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur, și anume, că femeia este „liman al bărbatului.” Fără să fiu lipsită de smerenie, aș merge mai departe, spunând că femeia este limanul familiei întregi. Când valuri grele vin spre țărmul liniștii dintr-o familie, femeia este și flux și reflux. Este precum soarele blând de după furtuna răvășitoare. Copilul se prinde de fusta mamei când plânsul îl podidește, și tot ea aduce alinare grijilor soțului în momente grele.
Femeia este viață. Mamă, fecioară, căsătorită sau văduvă, femei modeste sau împărătese, femeia este expresia iubirii și a gingășiei, dar și al puterii de a lua viața în piept. Ceea ce le caracterizează este iubirea cu care creează, instinctul și intuiția. Ea este un adevărat sculptor care modelează sufletul copilului său, dar îl poate modela sau cizela și pe cel al omului de lângă ea.
„Fericirea este poezia femeilor”, spunea Honore de Balzac. Și nu este nevoie de prea multe pentru a se crea această poezie. Un zâmbet nevinovat de copil, un gest tandru, un cuvânt de alinare când urcușul e prea greu, o mână întinsă de care să se prindă când nu mai găsește treapta sau scara spre ieșire din noianul grijilor.....
Poate femeia nu pretinde totdeauna să fie înțeleasă (e greu și uneori chiar imposibil), menirea ei și nevoia ei este să fie iubită. Și asta nu numai de 8 Martie, de 1 Martie sau în această luna așa-zisă a femeilor, ci în fiecare zi sau ori de câte ori are nevoie.
Îmi place un citat care zice: „Femeia este o rază a lui Dumnezeu” (Rumi). Acea rază care luminează calea copiilor ei, care dă speranță și sub aripile căreia vei găsi întotdeauna iubire chiar și când sufletul ei plânge.
Dintre toate femeile din lume, cea mai frumoasă, cea mai bună și dulce femeie este mama. Ei îi datorăm tot ceea ce suntem: educația, creșterea, puterea lăuntrică, curajul, drumul în viață pornesc de la ea. Mulțumesc este infinit prea puțin. Nu există nici cuvinte, nici mulțumiri care să exprime și să recompenseze dragostea pe care fiecare dintre noi o purtăm celei și celor care ne-au dat viață. Cel mai sfânt cuvânt este cântat de poeți, zugrăvit de scriitori, de sculptori, de pictori.
VIORI APRINSE, FEMEILE
Lucian Blaga
Viori sunt femeile,
tremur în palme răsfrânt.
Le slăvesc și le cânt
pentru sfârșitul de drum
ce-l au pe pământ.
Lemn moale, lemn sfânt!
Viori sunt femeile,
vibrație fără cuvânt,
viori aprinse subt arc
în flăcări și fum.
Citiţi şi:
- Fiecare femeie (mamă) are Cerul ei
- Doris Moldovan: Evenimentul meu premiază femeile puternice
- Peste 80 de femei europene, în cartea lui Doris Rai. Maia Morgenstern, aplaudată la scenă deschisă, la evenimentul Primăverii din Bistriţa
- Prof. Mirela Rus: Femeia – „Împărăteasă dăruitoare”
- „Pânza reginei”, un exerciţiu de admiraţie a eternului feminin
Comentarii
Viori sunt femeile, femeile sunt viori...Foarte frumos.
Adaugă comentariu nou