Prof. Mirela Rus: Femeia – „Împărăteasă dăruitoare”

Minune și Taină adorată de poeți, respectată de sfinți! „Nemuritoare odisee” zugrăvită prin cuvânt! Anotimp al soarelui în care „natura se odihnește”.

            Femeie, flux și reflux, soare blând după o furtună răvășitoare! 1 Martie, 8 Martie, fiecare zi, veșnicia? Toate îți aparțin ție, celei creatoare de viață! Maica Domnului, modelul suprem al existenței creștine, este întruchiparea darului divin, căci prin Sfânta Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, femeia este înzestrată cu acest rol copleșitor și mântuitor, de a întrupa și de aduce viața pe pământ. Ziditorul nostru a pus în ea pecetea dragostei Sale și semnul înțelepciunii, pentru a putea rasfrânge „ca o oglindă slava Lui” (II Corinteni 3, 18)

            Foc nestins al iubirii, grai al unei inimi calde și simțitoare, femeia este temelie a bisericii noastre și a familiei. Dacă bărbatul este cel care se poate lăuda cu puterea și cu mintea sa, femeia este cea care duce judecata și mintea în inima sa și face din ele podoabe de mângâiere și izvor al credinței. Deoarece marile izbânzi nu se datorează puterii fizice, ci sufletului care dă putere și celor mai slabi de a face fapte mari. Și putem spune că femeile sunt adevărați eroi ai creștinismului, ele fiind întotdeauna gata de jertfă pentru semeni și pentru Hristos.

            O pildă spune că Dumnezeu, creând femeia, muncea din răsputeri în cea de-a șasea zi. Un înger, apropiindu-se, L-a întrebat uimit de ce pierde atâta vreme cu lucrul acesta. Dumnezeu i-a explicat că sunt foarte multe detalii la care trebuie să fie atent: să se poată spăla ușor și repede, să se poată mișca și deplasa în multe locuri, dar să fie și grațioasă. Apoi, trebuie să se poată vindeca, de cele mai multe ori, singură atunci când este bolnavă, să muncească multe ore pe zi. Deși va avea doar două mâini, va trebui să cuprindă și să îmbrățișeze mai mulți copii, așa încât să le treacă orice durere. Îngerul privea și asculta nedumerit și spunea că este imposibil ca Dumnezeu să poată termina în acea zi munca. El i-a răspuns îngerului că o va termina și va fi preferata Lui.Îngerul a atins-o și se mira cum de este așa fină. Dumnezeu i-a spus că, pe cât este de fină, pe atât este de puternică, încât nici nu-și poate imagina cât poate suporta și câte poate învinge. Îngerul a întrebat dacă ea poate să și gândească. A primit ca răspuns că nu numai să gândească, ci și să convingă. Atingându-i obrazul, îngerul a văzut că este ud și s-a mirat din nou. Dumnezeu i-a spus că sunt lacrimi prin care ea își poate exprima tristețea, dar și bucuria, singurătatea, dar și nădejdea, suferința, dar și dragostea. Auzind toate acestea, îngerul a rămas pe gânduri, spunând despre  creația din fața sa că este uimitoare. Dumnezeu a încuviințat, povestind îngerului despre puterile miraculoase ale femeii: ea poate să râdă atunci când sufletul îi plânge, poate zâmbi când tremură de frică sau de deznădejde, va ajuta pe alții chiar și atunci când inima ei strigă după ajutor, o singură privire, o singură strângere de mână de-a ei va putea face ce niciunui bărbat nu îi stă în fire. Îngerul asculta și privea uluit. Însă Dumnezeu a oftat, în cele din urmă, spunând că un singur neajuns ar putea să-i amărască viața femeii, dacă nu va lupta să-l corecteze: de cele mai multe ori, ea nu-și va cunoaște adevărata putere și valoare.

            Femeia este viață. Mamă, fecioară, căsătorită sau văduvă, femei modeste sau împărătese, femeia este expresia iubirii și a gingășiei, dar și a puterii de a lua viața în piept. Ceea ce le caracterizează este iubirea cu care creează, instinctul și intuiția. Ea este un adevărat sculptor care modelează sufletul copilului său, dar îl poate modela sau cizela și pe cel al omului de lângă ea.

            Nu cred că este binecuvântare mai mare decât darul maternității. Mama este alinare când îți dă târcoale neliniștea, mama este izvorul din care îți potolești orice fel de sete, mama este bolta senină și astrul călăuzitor pe cărările întortocheate ale vieții. Trăirea supremă a iubirii este cea a mamei pentru odrasla sa şi, bineînţeles, a copilului faţă de cei care i-au dat viaţă. Sufletul meu poposește acum, și întotdeauna, asupra unei iubiri dumnezeieşti, a unei jertfe supreme, şi anume, a dragostei de mamă pentru copilul său. Este dragostea care s-a întâlnit și s-a contopit cu iubirea care uită de sine și se dăruiește complet.

            „...E un duh de ocrotire ce face din femeie scară spre cer. O fragilitate plină de forță."  (Pr. Constantin Necula)