Cine este Fecioara Maria

Sfânta Fecioară Maria este venerată de noi oamenii şi ocupă primul loc între sfinţii veneraţi de noi, mai mult, cinstirea Maicii Domnului este supravenerare. Prin Eva păcatul a intrat în lume, prin Fecioara Maria se naşte mântuirea noastră. Fecioara era conştientă de marea misiune de a-L naşte pe Mântuitorul, „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a dat mie mărire Cel puternic”, Ic 1 48-49.
Fecioara Maria s-a născut cu păcatul strămoşesc însă a fost curăţită de el de Duhul Sfânt în clipa în care Fecioara a răspuns îngerului Gavril, „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”. Atunci, în acel moment, Logosul divin vine în trupul Fecioarei. Hristos va străbate pântecele ei aşa cum razele soarelui străbat lumea, fără să lase urme. Atunci Maria zice către înger, cum va fi aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Îngerul răspunzând, grăi, „Duhul Sfânt va coborî peste tine şi puterea Celui Preaânalt te va umbri, pentru aceasta şi Sfântul ce se va naşte din tine, fiul lui Dumnezeu se va chema.” Fecioara Maria a rămas şi după naştere Fecioară aşa cum spune Dumnezeu prin vedenia proorocului, „Poarta aceata să stea închisă şi să nu se dechidă, fiindcă Domnul Dumnezeului lui Israil a trecut printr-însa. De aceea să stea închisă. Ci numai singur Împăratul să vie prin ea, ca să mănânce pâine înaintea Domnului, să intre prin pridvorul porţii şi să iasă tot pe acolo”, Ezec 44, 1-3. Nici măcar protestanţii n-au pus sub semnul întrebării pururea fecioria Mariei, însă, mai nou, anumiţi teologi din diferite ramuri şi toate sectele au respins pururea fecioria Mariei.
Biserica Romano-Catolică a exagerat cultul Mariei în dogma „Mariologiei” care forţează rolul Fecioarei Maria în iconomia mântuirii şi o consideră ca neavând păcatul strămoşesc. Papa Pius al Noulea proclama în 1854 dogma „Immaculata concepţio Beatae Mariae Virginis”, adică neprihănita zămislire a Sfintei Fecioare, iar Papa Pius al Doisprezecelea proclamă în 1950 dogma „Ridicarea cu trupul la cer a Sfintei Fecioare Maria”. S-a intrat astfel pe un teren periculos, pentru că de aici s-ar putea deduce că Fecioara, alături de Hristos, apare cu rol de Mântuitor.
Pe Fecioara o cinstim mai mult decât pe toţi sfinţii şi îngerii, această cinstire se numeşte preacinstire sau supravenerare, pentru că este Maica lui Dumnezeu. „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii”, Axionul. Sfânta Fecioară Maria a rămas fecioară şi după naştere aşa cum vedem şi din cuvintele Mântuitorului când se afla pe cruce, „Femeie iată Fiul tău”, Iisus încredinţând pe mama Sa Apostolului Ioan, iar acestuia i-a spus, „Iată mama ta”. Dacă Fecioara ar fi avut şi alţi fii, ar fi lăsat-o în grija lor. Este de la sine înţeles că, dacă Apostolii şi-au închinat viaţa lui Hristos, îndată ce L-au cunoscut, murind chiar pentru El, atunci şi mai mult Fecioara Maria, Mama Lui, a rămas într-o curăţenie desăvârşită. Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu, dacă n-ar fi aşa, ea ar fi născut doar un om şi astfel Iisus nu ne-ar fi putut mântui. În Scriptură se vorbeşte de nişte „fraţi” ai Domnului, însă ei n-au fost fiii Fecioarei Maria ci ai unei alte Marii, numită în Scriptură „cealaltă Marie” sau „Maria lui Cleopa”. În vorbirea de atunci, în Scriptură se numeau „fraţi” şi alte rude mai apropiate, de pildă Avram numeşte pe Lot „frate” deşi îi era nepot de frate. „Întâiul născut în Vechiul Testament, atât dintre oameni cât şi din animale, era închinat lui Dumnezeu”, Ieşire, 13,2. Aşadar, chiar dacă nu mai erau după el alţi născuţi, se chema tot „întâiul născut”, şi nu „singurul născut”, deoarece „întâiul născut” înseamnă închinat lui Dumnezeu, sfinţit. Lui Hristos i s-a spus „Întâiul născut” deşi a fost singurul născut, ca să arate că Hristos, ca om, este întâiul născut la noua viaţă dintre toţi fraţii, „ca să fie El întâi născut între mulţi fraţi”, Rom. 7, 29.