Bunavestire

“Iar Maria a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău!” (Luca 1, 38)

Astăzi prăznuim aniverarea faptei celei mai mari pe care a făcut-o Dumnezeu în lume: arătarea nemărginitei Sale iubiri faţă de oameni prin zămislirea Fiului Său, Iisus Hristos, în pântecele Fecioarei Maria. Această mare sărbătoare o numim Buna Vestire, adică ziua în care Fecioara Maria a fost vestită de către Sfântul Arhanghel Gavriil că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.

Fericitul Augustin spune că prima pagină a Evangheliei Sfântului Ioan ar fi bine să fie scrisă cu litere de aur în toate bisericile. Acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre pericopa din Evanghelia de la Luca care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie. Sfântul Evanghelist Ioan descrie naşterea din veci a Cuvântului, spunând: “Întru’nceput era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul Dumnezeu era. Acesta era dintru’nceput la Dumnezeu; toate printr’Însul s’au făcut şi fără El nimic nu s’a făcut din ceea ce s’a făcut…”, şi mai departe: “Şi cuvântul trup S’a făcut şi S’a sălăşluit întru noi; şi noi văzutu-I-am slava ca pe slava Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 1-2; 1, 14).

Sfântul Evanghelist Luca ne spune din ce mamă, în ce loc şi în ce chip s-a făcut Cuvânt trup ca să locuiască printre noi păcătoşii. Pericopa aceasta din Sfânta Evanghelie de la Luca este cea mai mişcătoare şi cea mai importantă pentru că în ea se împlinesc proorociile de demult, despre întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara, Cel ce era aşteptat ca să izbăvească omenirea din robia păcatului şi a morţii.

Când se arată zorile, toată firea se bucură: păsările cântă, văzduhul te îmbată cu mirosul florilor şi toată natura râde de bucurie încălzindu-se de la razele soarelui. Tot aşa şi Sfânta Fecioară Maria a fost asemănată în Sfânta Scriptură cu zorile, cu luna care este mai strălucitoare de cât toţi aştri şi care luminează în timpul nopţii împrumutând lumina de la soare.

Prin Fecioara Maria a început a se risipi întunericul care învăluia omenirea fiindcă, prin minunata strălucire a virtuţilor sale, ne arată calea de urmat. Iată despre cine se întreba înţeleptul rege Solomon: “Cine este acesta care se iveşte ca zorile, frumoasă ca luna şi aleasă ca soarele?”, iar marele psalmist şi rege David, spunea: “Dumnezeu şi-a aşezat scaunul său în soare”. Iar în cântarea bisericească spunem: “…scaun de heruvimi Fecioara…” sau, “… ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.

Sfânta Evanghelie ne spune că în luna a şasea de la zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, a fost trimis, de către Dumnezeu, arhanghelul Gavriil într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară care era logodită cu un bărbat ce se numea Iosif, din familia lui David, iar numele fecioarei era Maria. Când a intrat arhanghelul Gavriil în casă, s-a închinat în faţa Sfintei Fecioare, salutând-o cu cuvintele: “Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!” (Luca 1, 28). Şi de aici începe dialogul aducător de mântuire dintre arhanghelul Gavriil şi Sfânta Fecioară.

Ascultând cu atenţie cuvintele arhanghelului, Fecioara Maria înţelegea, în parte, porunca divină, căci ea promisese lui Dumnezeu să rămână fecioară toată viaţa şi nu înţelegea cum este posibil să devină mamă? De aceea îl întrebă cu smerenie pe înger: “Cum va fi aceasta; de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” Iată nişte cuvinte simple, dar care au darul de a ne arăta cu câtă înţelepciune şi grijă dorea să-şi păzească fecioria. Văzând atâta nevinovăţie şi naivitate copilărească, arhanghelul o liniştise, cu mult respect, zicându-i: “Duhul Sfânt va pogorî peste tine şi puterea Celui-Preaînalt te va umbri; pentru aceasta şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 34-35).

De bună seamă că aceste cuvinte au intrat în sufletul Fecioarei ca o rază de lumină care avea darul să împrăştie toate îndoielile despre curăţia fecioriei sale. Totodată însă, de bună seamă că i-au trecut prin minte gânduri ca acestea: “Este foarte uşor să consimt a fi maică a Fiului lui Dumnezeu dar, cum să-i explic eu acestea bătrânului Iosif, logodnicul meu, sau celorlalţi oameni care mă vor vedea însărcinată; mă va crede cineva?! Voi fi binecuvântată sau blestemată?! Voi fi omorâtă cu pietre sau slăvită?!…”. Sigur că în câteva clipe toate acestea i-au trecut prin minte.

Toate acestea îi prevesteau un viitor dureros Fecioarei… Dar cu mesajul lui Dumnezeu cum rămâne?!… Stând îngenuncheată cu mâinile încrucişate pe piept, cu ochii plecaţi, plină de credinţă, cu umilinţă şi cu o nevinovăţie indescriptibilă, nu răspunde îngerului, ci direct lui Dumnezeu: “…Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău!” (Luca 1, 38). Acest răspuns era aşteptat, acest cuvânt de iubire dorit şi cerut de Dumnezeu, cuvânt puternic care a deschis cerul atrăgând dumnezeirea pe pământ, făcând din Fecioara Maria cortul cel viu al lui Dumnezeu, pe care l-a umplut de daruri nespuse.

Atunci când Dumnezeu-Tatăl a creat toate cele pe care le vedem, a zis: “Să fie…” şi s-a făcut întregul univers. Tot aşa şi Sfânta Fecioară Maria a spus: “…Fie mie după cuvântul Tău!”, şi s-a săvârşit taina întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, lumină din lumină, după cum mărturisim în Crez: Cuvântul S-a făcut trup, şi s-a sălăşluit întru noi.

Cuvântul de umilinţă şi de supunere desăvârşită al Sfintei Fecioare ne-a adus mântuirea. Ea a vestit cerul şi a făcut să salte de bucurie pământul. Prin ea, neamul omenesc cel osândit la întuneric şi la moarte, a văzut lumină mare şi i s-a dat viaţa cea adevărată, redeschizându-i-se porţile raiului. Iar noi, prin ea, am devenit fiii lui Dumnezeu şi moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor.

Iată motivul pentru care Dumnezeu l-a trimis pe arhanghelul Gavriil la această fecioară; îngerul n-a fost trimis la Roma, la fiicele împăraţilor lumii, nici la Atena, la fiicele învăţaţilor lumii de atunci, n-a fost trimis la vreo împărăteasă puternică sau la vreo prinţesă înzestrată cu frumuseţe trupească, lumească. El a fost trimis în orăşelul Nazaret din Galileea, la o fecioară smerită din neamul lui David, care era logodită cu un bătrân numit Iosif, din acelaşi neam.

Astăzi este zi de mare bucurie căci, prin arhanghelul Gavriil, ni s-a adus bucuria la toată lumea. El a fericit-o pe Fecioara Maria spunându-i mai întâi “Bucură-te”, iar apoi, “ceea ce eşti plină de har…”. Într-adevăr, Sfânta Fecioară este plină de toate darurile “…mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii…”; cu toate acestea, ceea ce o caracterizează este smerenia. Rudeniei sale Elisabeta îi va spune: “…că a căutat spre smerenia roabei sale…”. Iată motivul pentru care Dumnezeu a ridicat-o în slavă şi cinste spre a fi lăudată de toate oştirile cereşti şi pe pământ fericită de toate neamurile!

De aceea, Sfântul Isac Sirul spune: “smerenia este haina dumnezeirii, haina lui Dumnezeu”, iar Sfântul Ioan Scărarul zicea că: “smerenia se naşte din ascultare şi din tăierea voii”. Dar pentru ce este smerenia aşa de mult iubită de Dumnezeu? Pentru că numai cu ea se poate ucide păcatul cel mare al mândriei, prin care au căzut îngerii şi apoi strămoşii noştri din rai.

Mai mult ca oricând, astăzi vedem păcatul mândriei, păcatul acesta grozav care a cuprins toată lumea. Fiecare doreşte să fie mai mare peste alţii, să-i robească, să-i stăpânească. Fiecare doreşte să fie mai bogat decât altul, să fie mai lăudat, mai pus în cinste; fiecare se crede mai înţelept, mai iscusit, de aceea se luptă fără milă să-i distrugă pe alţii ca să acapareze fel de fel de lucruri scumpe; se sapă unul pe altul, se urăsc, se pârăsc şi se duşmănesc fără motiv. Mândria este pricina!

Să ne ferim de păcatul mândriei şi să practicăm smerenia. Să nu uităm că smerenia i-a înălţat şi pe sfinţi la cer şi Dumnezeu i-a împodobit cu aureolă nemuritoare. Smerenie nemăsurată a avut şi Mântuitorul Iisus Hristos Care “S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte”.

Dacă vrem să ne facem fii ai lui Dumnezeu, trebuie să ascultăm de poruncile Lui, trebuie să ne străduim să dobândim şi noi darurile cele alese ale Sfintei Fecioare Maria. S-o avem pildă de urmat, să iubim curăţia trupului, rugăciunea minţii, smerenia inimii; căci cine îşi întinează trupul cu desfrânări, cine-şi omoară sufletul cu ucideri, cine-şi întunecă mintea cu plăceri şi griji pământeşti, cine-şi umple inima cu trufia vieţii ticăloase, acela nu poate fi un copil al darului dumnezeiesc, acela nu poate vedea faţa lui Hristos şi nu se va învrednici nici de mila rugăciunilor Maicii Domnului.

Să nu fie!!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]