Marea Sărbătoare a Creștinismului, Nașterea Maicii Domnului

          Maica Domnului are rolul de Mijlocitoare și ofrandă adusă de către umanitate lui Dumnezeu, dar și de scară dumnezeiască prin care Logosul Întrupat vine în maximă apropiere față de oameni. Maica Domnului este Izbăvitoare și Rugătoare în veci pentru umanitatea din care face parte ea însăși și noi toți oamenii. Are două nume, Maică a lui Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, ambele nume primind aprobarea oficială a Bisericii. Nașterea lui Iisus Hristos din Fecioara Maria este atestată limpede în Noul Testament și a fost mereu parte integrantă a tradiției sobornicești. Despre sfințenia Maicii Domnului, părintele academician Dumitru Stăniloae învață că ea ține mai întâi de fecioria acesteia, Maria este liberă de orice dorință și de orice ispită omenească. Este sfântă prin prezența lui Iisus Hristos în ea. Maica Domnului și-a păstrat fecioria și după nașterea Fiului lui Dumnezeu. Numele de Preasfânta nu face obiectul niciunei definiții dogmatice, acest nume i s-a dat Maicii Domnului pentru că ea eszte exemplul desăvârșit al colaborării dintre Dumnezeu și voința liberă a omului. ,,Iată roaba Domnului, fie mie după Cuvântul tău”, Luca 1, 38. Cuvintele Îngerului ne dovedesc din nou că Maica Domnului se adâncește în sfințenie și se curăță de păcatul strămoșesc. Este numită plină de har pentru că este pregătită să fie locuința Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ea a fost sfințită printr-o pregătire specială, în templu, nu în pustie, templul îl prefigura pe Iisus Hristos.

          Sinteza teologică a Părintelui Dumitru Stăniloae cuprinde principalele chei hermeneutice ale Tradiției Răsăritene prin care se arată rolul Maicii Domnului în teologia actuală și se descoperă misterul ei omului contemporan. Teologia ortodoxă privește problematica mariologică în relație cu hristologia, Maica Domnului fiind văzută ca primindu-și toată slava de la dumnezeiescul ei Fiu, împreună cu ansamblul tuturor făpturilor din cosmos, deși ca cea dintâi dintre ele. Maica Domnului a avut supremul grad de sfințenie la care n-a ajuns și nu va ajunge niciodată vreun om, ea a fost culmea cea mai de sus la care s-a ridicat omenirea în întâmpinarea lui Dumnezeu. Deși Fecioara este modul de sfințenie prin conlucrarea personală cu harul divin, Fecioara primește această calitate din legătura cu Fiul ei. Maica Domnului stă în genunchi în fața tronului ceresc, rugându-se pentru noi oamenii, Maica Domnului nu se reduce doar la statutul de rugătoare, ci ea iradiază din ea mai multă energie dumnezeiască decât toți sfinții și toate cetele îngerilor.

          Maica Domnului este socotită în viziunea ortodoxă ca cel mai înalt arhiereu după Iisus Hristos, ea se umple de Duhul Sfânt tocmai prin rugăciune, de fapt este plină mereu de duhul Sfânt deoarece se află mereu în rugăciune. Maica Domnului este ființa care a fost decisă încă din Sfatul cel mai înainte de veci al lui Dumnezeu, Ef.3,11, spre a împlini prin ea Întruparea Fiului lui Dumnezeu și a se realiza prin aceasta mântuirea și îndumnezeirea omului.

          Nașterea Maicii Domnului este rodul rugăciunilor drepților din Vechiul Testament și al iconomiei divine realizate prin intermediul lor. În cadrul iconomiei Întrupării Fiului lui Dumnezeu, drepții Ioachim și Ana sunt aleși pentru a se împlini iconomia divină. Drepții Ioachim și Ana primesc datorită rugăciunii lor pe ,,Născătoarea Ziditorului”, prunca cea care va mijloci Întruparea Fiului lui Dumnezeu pentru ca Acesta să împlinească iconomia Sfintei Treimi privind omul și creația. Nașterea Fecioarei Maria rămâne una pământească, rod al lucrării Sfintei Treimi și a înfrățirii sfinte a drepților Ioachim și Ana.

          Nașterea Fecioarei Maria are un rol și din punct de vedere soteriologic, Fecioara este ,,Eva cea nouă”, după cum o vede Sfântul Andrei Criteanul, prin care se face începutul mântuirii.

          Aspectul mântuirii este în mijlocul sărbătorii nașterii Maicii Domnului, ea nu trăiește pentru ea, nu se naște pentru sine, ci pentru Dumnezeu. Prin nașterea sa, ea devine sălaș al Cuvântului și se face posibil începutul și sfârșitul mântuirii și împăcării omului cu Dumnezeu. Creația ia parte la această naștere care arată Taina care se va petrece în Iisus Hristos.

          Rugați-vă fierbinte Maicii Domnului, voi cei amărâți, cei bolnavi cu trupul și sufletul, cei nefericiți, cei săraci și loviți de soartă, puterea acestei Rugăciuni este covârșitoare, fiți convinși că acolo sus, îngenucheată în fața tronului ceresc, Maica Domnului are un cuvânt foarte greu în fața iubitului ei Fiu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care, în nemărginită mila Lui față de noi oamenii, se va înduioșa de lacrimile Mamei Sale și ale noastre păcătoșilor, și va pune și pe chipurile chinuite zâmbetul Său divin.