Profesorul ALBU MATEI, sărbătorit la un secol de viaţă
Sâmbătă, 18 mai 2013 la ora 11, a avut loc la Liceul „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, sărbătorirea profesorului bârgăuan, Albu Matei, veteran de război, cetăţean de onoare al comunei şi personalitate marcantă a vieţii culturale a Văii Bârgăului, cu prilejul împlinirii unui secol de viaţă.
Dascălul bârgăuan, însoţit de familie, colegi, foşti elevi deveniţi colegi, numeroşi foşti elevi, rude şi prieteni, oficialităţi judeţene şi locale, au intrat în incinta şcolii prundene întâmpinaţi cu flori, de actualii profesori şi elevi, pe ritm de „Gaudeamus”. Toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat, au participat la festivitatea bine organizată de conducerea şcolii, care a oferit, prin profesorul Marcel Bujor, director adjunct, o Diplomă de Excelenţă, un valoros portret al sărbătoritului, o superbă coroană de garoafe albe şi alte cadouri. Preoţii Ioan Jauca şi Simion Cristea au adus binecuvântarea aniversării, rostind cuvinte calde şi urări de bine omului care a împlinit un secol de viaţă.
Din partea primăriei, viceprimarul Ioan Cioncan a luat cuvântul şi a oferit sărbătoritului, odată cu felicitările de rigoare, o Diplomă de Excelenţă, un plic având suma de 1000 lei şi alte cadouri. A fost citit, de către o elevă, mesajul adresat profesorului Albu Matei „La ceas aniversar”, de către profesoara Constanţa Neuc, director al Liceului „Radu Petrescu”. Un grup de copii, conduşi de Tony Vlad a oferit celor prezenţi un original interludiu muzical, iar strănepoata Aurora Suciu şi micuţul Nicuşor, în frumoase costume naţionale, au adus sărbătoritului emoţionante felicitări.
La acest eveniment a participat şi domnul general de brigadă (rtr.) Ioan Birişiu, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război, Filiala Bistriţa-Năsăud, care a susţinut un emoţionant discurs despre sacrificiile aduse pentru neam, de către veteranii de război, subliniind că ar trebui ca tot mai mulţi tineri să cunoască faptele lor meritorii.
În cadrul ceremoniei, comandantul Centrului Militar Judeţean Bistriţa – Năsăud, colonel Florintin Belean, a înmânat domnului colonel (rtr.) Matei Albu felicitarea semnată de secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, domnul Vasile Costea.
Prezentă la eveniment a fost şi o delegaţie a fraţilor basarabeni, care a adus sărbătoritului importante cadouri, nelipsind vinul şi cozonacul tradiţional moldovenesc, felicitările şi urările de sănătate pe care le-au prezentat în cuvântul lor.
În organizarea bine realizată şi sub moderarea bine gestionată, a manifestării, a luat cuvântul profesorul Constantin Andriţoiu, care a făcut o succintă prezentare a vieţii de un secol, trăită de dascălul bârgăuan Albu Matei, după care au mai luat cuvântul numeroşi participanţi, între care avocatul Ioan Someşan, profesorii Valeria Lucuţa, Margareta Andriţoiu, Remus Deac şi alţii, realizându-se şi un moment de reculegere în memoria profesoarei nonagenare, Eudochia Tonea, plecată recent dintre noi.
În încheiere a fost prezentat volumul omagial „Un secol de viaţă – In honorem Albu Matei”, ieşit proaspăt de sub tipar la editura clujeană Eikon, sub îngrijirea subsemnatului, la vederea căruia, Albu Matei, a urat celor de faţă, „Să ajungeţi cu toţii la 100 de ani”, la care întreaga asistenţă a cântat „Mulţi ani trăiască”, au ciocnit pahare de şampanie şi au gustat pişcoturi, oferite de gazde, respectiv Liceul „Radu Petrescu”.
Sărbătorirea omului care a împlinit „Un secol de viaţă”, a continuat la restaurantul Călimani, unde s-au înmânat, tuturor autorilor şi familiei, câte un exemplar din cartea omagială închinată profesorului, susţinută financiar de Consiliul Local şi Primăria Prundu Bârgăului, evenimentul încheindu-se cu o masă oferită de familia Albu Zaharie.
Comentarii
MULTA SANATATE DOMNULUI ALBU MATEI LA UN SECOL DE VIATA .FOST ELEV
AL DVS. VRASMAS MACEDON
Adaugă comentariu nou