Profesorul Mircea Seleușan i-a scris Preşedintelui României

DOMNULUI PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI, KLAUS WERNER IOHANNIS Scrisoare deschisă – urgentă!

 
Stimate Domnule Președinte,
KLAUS WERNER IOHANNIS,
 
         

„...Folosesc termenul  << dascăl>> și nu <<profesor>> , pentru că mi se pare că << dascăl>> este mai potrivit, în limba română(...)cineva care a îmbrățișat această profesie, și anume să transmită valori și cunoștințe către generația tânără. Termenul de <<profesor>> este cam devalorizat. Prea mulți profesori și prea puțini dascăli! Prea multe persoane au reușit să obțină prea multe titluri, cu prea puțină muncă – spuneați Dumneavoastră în cartea lansată anul trecut./ „Pas cu pas” autor -  Klaus Iohannis, Ed. Curtea veche publishing, București  2014, pag. 21-22/. Suntem pe aceeași lungime de undă, de aceea am și denumit grupul nostru de inițiativă  DASCĂLII XXI – Mereu la Școală – Pentru Școală!  „OMUL SFINȚEȘTE LOCUL” și „OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT” – sunt două axiome din tezaurul înțelepciunii populare românești. E bine să ții cont de ele întotdeauna dacă vrei să ai sorți de izbândă în ceea ce întreprinzi.  CINSTEA și MERITORCRAȚIA! Acestea sunt singurele principii de acțiune cu rezultate corecte și de lungă durată.

            Stimate Domnule Președinte,
            Doriți, dorim cu toții o altfel de Românie. Mai bună, mai curată, mai sigură și mai frumoasă, cu oameni capabili, apți să producă metamorfoza mult așteptată. Ca Dascăl știți și Dumneavoastră la fel de bine că factorul hotărâtor în asigurarea schimbării este unul singur – ȘCOALA! Dacă modificarea de substanță, c u caracter ireversibil, nu are loc în acest principal domeniu de acțiune, totul e doar praf în ochii oamenilor și deziluzia va fi direct proporțională cu așteptarea, greu suportată de-a lungul ultimului sfert de secol. Există astfel riscul ca totul să se năruie ca un castel de nisip. Pentru a avea certitudinea „lucrului bine făcut” în învățământ trebuie să punem urgent în practică principiul - „OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT”!  De aceea, vă rugăm, Domnule Președinte, să-l determinați pe Domnul Prim-Ministru, în prima discuție cu dânsul, să ceară domnului ministru al educației, Sorin Mihai Cîmpeanu să renunțe de urgență  la Ordinul Nr.3169/2015! Este vorba de modificarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.557/2011, act normativ revăzut și „cosmetizat” pentru ca minunatul „concurs” să fie câștigat „de cine trebuie”(sic!) Adică, în traducere liberă, „la vremuri noi, tot noi”!
            Graba e foarte mare, mult prea mare ca să nu dea de bănuit. ORDINUL  Nr. 3169 din 4 februarie 2015  se și publică în MONITORUL OFICIAL  NR. 99 din  6 februarie 2015, / EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE/ adică 2(!sic) zile mai târziu!!!  Se și dau imediat:  Nota nr. 75/DGMRS/02.02.2015 și Adresa nr. 109/DGMRS/06.02.2015, transmisă inspectoratelor școlare unde sunt date toate detaliile. Uluitor: înscrierea trebuie  să se finalizeze până azi, 23 februarie a.c.... Astfel, simplon, noii generali și directori CCD vor fi unși pe posturi înainte de Paști cu siguranță! Aceasta înseamnă că „politicul” nu acceptă certitudini și nici specialiști cinstiți și adevărați ca manageri de instituții pe 4 sau 5 ani! Știm cu toții ce s-a întâmplat cu vestiții „șefi de deconcentrate” , ba la birou, ba acasă, cu procese câștigate în instanțe și cu situația hilară de a avea doi sau mai mulți șefi concomitent! Evident, cu asemenea oameni ne vom putea lua adio de la orice tentativă de reformă în învățământ!
            Stimate Domnule Președinte,
            Dacă vrem cu adevărat schimbarea, aceasta trebuie să înceapă de la oamenii de/din conducere! Dacă ministrul și secretarii de stat suntnumiți „politic”( e logic, dacă a câștigat un partid, să-și pună membrii săi pe funcții) – dar și aici, nota bene: ministrul educației naționale trebuie să fie un dascăl cinstit, bun profesionist, bun manager – din Învățământul Preuniversitar!, pentru că domeniul este majoritar și hotărâtor; un om de ispravă care a condus destinele unui colegiu național de prestigiu din România, cu foarte bune rezultate! Chiar dacă acesta e membru de partid, trebuie să corespundă acestor cerințe! Sigur se poate.  
            Toți ceilalți, de la acest nivel în jos, trebuie ALEȘI de către colegii din colectivul din care fac parte, prin VOT DIRECT și SECRET! Astfel, directorii, directorii  adjuncți, inspectorii școlari, inspectorii școlari generali și adjuncții lor, directorii CCD vor fi ALEȘI!, nu IMPUȘI sau scoși din jobenul unui CONCURS...cel puțin îndoielnic!  Experiența pozitivă a anilor ’90 ne arată că, în procent de peste 90%, noii șefi  A L E Ș I  corespund cu adevărat funcției pe care o ocupă.
            Cum se va proceda?
            D-l ministru al Educației și Cercetării Științifice - Sorin Mihai Cîmpeanu, va mai face o modificare care să cuprindă de data aceasta toate cerințele obiective ale unei Alegeri corecte, directe și secrete a viitorilor conducători ai învățământului din municipiul București și județean din România. Nu intrăm în detalii. /O propunere a modului cum se pot organiza aceste alegerei vă punem la dispoziție în Anexa nr.1 la prezenta scrisoare/. Vă sugerăm doar, ca și grafic, ca toate alegerile să aibă loc până la finalul acestui semestru. În consecință se va putea începe noul an școlar cu o garnitură de conducere serioasă, în mare parte nouă și dispusă să-și asume și să realizeze schimbarea mult dorită.
           
            Stimate Domnule Președinte,
            Ne-am adresat Dumneavoastră cu convingerea că vreți cu adevărat o altă Românie...„Punct și de la capăt Știm că ați fost  Dascăl și, în adâncul sufletului Dumneavoastră, credem că ați rămas... Vă rugăm, așadar, să interveniți energic pentru a stopa manevrele de culise ce au loc chiar acum, pe tăcute, cu scopul promovării unor oameni obiedenți  în funcții de conducere, dincolo de momentul încetării guvernării actuale, încălcând flagrant principiile  date de Cinste și Meritocrație! Demersul nostru nu este ÎMPOTRIVA  CUIVA , ci pentru o nouă ȘCOALĂ ROMÂNEASCĂ demnă de secolul XXI! Grupul nostru de inițiativă – DASCĂLII XXI este la început de drum. Avem însă idei concrete, foarte interesante pe care le putem discuta cu comisia Dumneavoastră de resort pe tema organizării propriu-zise a învățământului preuniversitar, simplificări și reorientări  în plan socio-profesional etc. Vă stăm la dispoziție cu cea mai mare bucurie și plăcere.
            În speranța stopării urgente a acțiunilor MECȘ și a relansării ideii de alegeri libere în învățământ, vă rugăm Domnule Președinte, Klaus Werner Iohannis să primiți expresia atașamentului și prețuirii noastre pentru întreaga Dumneavoastră activitate în folosul României, a națiunii române.
            Cu deosebită stimă și respect,
Mircea Seleușan-Bătrânu
Dascăl de Limba franceză din 1975, în județul Bistrița-Năsăud,
reprezentant al Grupului de inițiativă - DASCĂLII XXI –ROMÂNIA
 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5