Secretarul general al PMP, Ionuţ Simionca, îi scrie preşedintelui României: Vă solicit să respingeți promulgarea legii prin care Parlamentul vă mărește salariul!
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, DOMNUL KLAUS WERNER IOHANNIS
Vă solicit să respingeți promulgarea legii prin care Parlamentul vă mărește salariul
Stimate Domnule Președinte,
Fac un apel la dumneavoastră și vă solicit să retrimiteți spre reexaminare la Parlament proiectul de lege prin care toţi demnitarii, de la prefect, până la parlamentari și la Preşedintele României, primesc între 880 de lei şi 1.410 lei brut lunar în plus la salariu.
Decizia Parlamentului de mărire prin lege a salariilor demnitarilor este cel mai rușinos lucru făcut de politicieni în ultima perioadă, în contextul în care românii sunt tot mai săraci, de la o zi la alta, pe seama creșterii prețurilor la energie și a puseului inflaționist.
Printr-o manevră mișelească, mai precis prin introducerea unei erate la Legea 153 votată în Senat și Camera Deputaților, care prevede majorări de salarii pentru o parte din bugetari, politicienii momentului au inventat o portiță prin care să-și răsplătească clientela ce ocupă funcții de demnitate publică.
În timp ce românii sunt îndemnați să strângă cureaua și să înghită amarul prăbușirii nivelului de trai, politicienii egoiști nu au soluții la problemele țării, dar găsesc resurse să își mărească propriile lefuri.
Pornesc de la premisa că, prin introducerea în lege a prevederii legată de creșterea salariului Președintelui României, Parlamentul nu a făcut altceva decât să încerce să vă atragă într-o capcană.
Contez pe buna dumneavoastră credință și am speranța că veți acționa în interesul românilor, în sensul în care veți retrimite spre reexaminare la Parlament proiectul de lege prin care nu se măresc pensii, nici alocații, ci se măresc salariile demnitarilor.
Cu respect,
Ionuț Simionca
Secretar general al Partidului Mișcarea Populară
Citiţi şi:
- Deputatul Cristina Iurişniţi: Președintele României a retrimis în Parlament Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
- Măsuri anticriză
- Greco-catolicii din Statele Unite cer în continuare răspunsuri din partea deputatului PDL Ioan Oltean
- Politicienii-guvernanţi, cu insigne de partid, sunt noii Dinu Păturici, ciocoii noi ai României?!
- Ionuț Simionca (secretar general al PMP): Reprezentarea românilor din diaspora în Parlamentul României- O lege ce necesită modificări
Adaugă comentariu nou