A.S. “Progresul” Năsăud – la raport!

În ultima şedinţă a Consiliului Local Năsăud, ing. Ilie Pinca – preşedintele Asociaţiei Sportive “Progresul”, a prezentat în faţa legislativului şi executivului local raportul economico-financiar din turul campionatului Ligii a IV-a, ediţia 2008-2009.

Astfel, a informat că au încetat colaborarea cu antrenorul Petre Avădanei, căruia mai au de-i dat o restanţă de bani, locul lui fiind “acoperit” de antrenorii-jucători Traian Chitul şi Onişor Contra. Din cauze financiare au hotărât să-şi restrângă cheltuielile, acest lucru “atingând” şi primele de joc ale fotbaliştilor: dacă în tur aceştia primeau pentru victorie 60 lei pentru meci jucat acasă şi 80 lei pentru meci în deplasare, acum vor primi 30 şi 60 lei. Vor “umbla” şi la remuneraţia antrenorului de la echipa de juniori – Alexandru Mititean, care va trebui să înţeleagă situaţia de criză actuală.

Preşedintele “Progresului” Năsăud a arătat că în retur, cheltuielile s-au ridicat la suma totală de 35.235 lei, 17.350 lei este suma primită prin rectificarea aprobată de Consiliul Local, iar 14.000 lei – fonduri alocate la începutul anului 2008; în total 31.350 lei primiţi de la Primăria şi CL Năsăud, din bugetul local. Au mai primit 4.000 lei de la Primăria Feldru pentru terenul închiriat echipei “Someşul” şi “ProSomeş” – echipe în Liga a V-a.

În caseia “Progresului” au rămas 115 lei, dar A.S. mai are de achitat datorii în valoare de 7.143,48 lei, sumă care reprezintă: apă-canal, curent electric, prime şi indemnizaţii jucători etc.

Primarul Dumitru Mureşan i-a asigurat de sprijin şi ajutor financiar din partea Primăriei şi CL Năsăud, dar aşteaptă rezultate care să justifice aceste cheltuieli din bugetul local.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5