Proiectul ,,Parc Industrial Bistriţa Sud” merge mai departe
După o perioadă în care realizarea Parcului Industrial Bistriţa Sud era doar o promisiune electorală, proiectul începe să se ,,urnească”, mai greu, dar municipalitatea merge înainte cu acest proiect…
Totuşi, executivul nu se mai poate răzgândi dat fiind faptul că a fost obţinută o finanţare nerambursabila de circa 13 milioane de lei.
Primăria Bistriţa a depus, anul trecut, la începutul lunii septembrie, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest – Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, proiectul ,,Parc Industrial Bistriţa Sud”, în vederea obţinerii finanţării prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
,,Prin înfiinţarea acestei zone industriale, instrument cheie pentru impulsionarea mediului de afaceri regional şi local, se urmăreşte creşterea atractivităţii regiunii ca locaţie pentru investiţii în activităţi economice şi sociale, efectul pozitiv de antrenare în economie, crearea de noi locuri de muncă, creşterea gradului de competitivitate economică, atragerea investiţiilor autohtone şi străine şi atragerea de noi resurse la bugetul local.
Proiectul, aprobat prin hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr. 107/29.07.2010, este în faza de contractare. În perioada septembrie 2010 – octombrie 2012, proiectul a parcurs toate etapele de evaluare: conformitate administrativă, eligibilitate, evaluare tehnică şi financiară şi evaluare strategică, finalizate cu vizita la faţa locului a experţilor din partea Organismului Intermediar ADR Nord Vest.
Ca urmare a verificării dosarului de contractare la AMPOR, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a formulat o serie de clarificări, care au condus la modificarea bugetului proiectului, necesitând aprobarea de către Consiliul Local al municipiului Bistriţa a noilor valori prevăzute în bugetul proiectului actualizat.
AMPOR a solicitat trecerea la categoria „cheltuieli neeligibile” a celor referitoare la împrejmuiri, organizare de şantier şi spaţii verzi, în valoare totală de 247.521,09 lei”, se precizează în raportul proiectului de hotărâre.
Ultimele modificări au fost aprobate, vineri, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Bistriţa.
Astfel, bugetul proiectului prezintă următoarea structură ca sursă de finanţare, vezi tabel.
Citiţi şi:
- S-a depus cererea de finanţare pentru Parcul Industrial Bistriţa Sud
- Parcul Industrial Bistriţa Sud, cu mai puţini bani
- S-a finalizat proiectul Parc Industrial Bistriţa Sud
- Ovidiu Creţu: Anul acesta finalizăm Parcul Industrial
- Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest îi răspunde primarului Traian Ogâgău
Adaugă comentariu nou