Protopopii din judeţ, la întâlnire cu IPS Andrei. Vezi mesajele transmise de mitropolit

sursa Radio Renasterea

Rutina în misiunea unui preot este de nedorit, mai ales că slujitorii altarelor au o responsabilitate în a-i însufleți pe alții. Acesta este mesajul transmis de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, părinților protopopilor din eparhie la începutul ședinței de toamnă.
„Sunt momente în care cu toții suntem încercați de această stare de spirit. Ne simțim ca niște tăciuni care s-au stins. Sfântul Pavel spune că important în acest caz este ca Duhul să nu-l stingem. Este valabil mai ales în cazul nostru, al preoților, pentru că noi trebuie să-i aprindem pe alții”.
Soluția de a scăpa de această rutină a fost dată tot de Înaltpreasfințitul Andrei, și anume de a ține legătura cu Cerul.
„Observăm această neputință în multe dintre unitățile noastre parohiale. Ele merg înainte, dar lipsește entuziasmul. Mijloacele de a ne scăpa de rutină le avem la îndemână. Unul dintre lucrurile cele mai importante este să avem o relație strânsă cu duhovnicul nostru și să ne ușurăm, la vreme potrivită, sufletul, adică să menținem legătura cu Cerul, pentru că păcatul este un paravan care ne frânge aripile sufletești și ne face neputincioși în lupta cu răul”.
Discuțiile ce s-au purtat în cadrul ședinței, ce a avut loc de la ora 10, în sala de consiliu al Centrului Eparhial, s-au concentrat în jurul problemelor administrative, economice, culturale, dar și misionare ale parohiilor de pe raza Arhiepiscopiei Clujului. S-a discutat despre conduita misionară și pastorală adecvată pe care preoții trebuie să o aibă în parohiilor lor, respectarea programului liturgic, implicarea în acțiunile de cateheză și în activitățile cu tinerii. Un aspect important a fost și cel legat de relația preoților cu Școala, în ideea în care anul acesta a fost unul greu, având în vedere disputa în jurul predării orei de religie în școli. Tocmai în dorința de a evita astfel de probleme pe viitor, preoții au fost sfătuiți în a colabora mai mult cu preofesorii de religie și elevii.
Culegere de imne și cântări adecvate tinerilor, editată de Arhiepiscopia Clujului
„Potrivit părintelui Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei, „una din hotărârile care au fost luate în urma ședinței a fost aceea de a fi reluate discuțiile și întâlnirile periodice de lucru dintre preoți și profesorii de religie, mai ales că și unii și alții sunt angajați în misiunea Bisericii și pot să sprijine foarte mult prezența Bisericii în Școli și educația religioasă a copiilor”. Tocmai în această dorință de a-i apropia mai mult pe tineri de Biserică s-a decis și alcătuirea unui comitet de lucru pentru a selecta și a alcătui o culegere de imne și cântări adecvate tinerilor, care să fie în acord cu învățătura de credință ortodoxă. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a și dispus convocarea acestui prim comitet la începutul lunii octombrie, din care vor face parte muzicologi, compozitori de la Conservatorul din Cluj, dar și profesori și specialiști în activitățile cu tinerii.
Din judeţul nostru au fost prezenţi cei trei protopopi din Bistriţa-Alexandru Vidican, Năsăud-Ioan Dâmbu şi Beclean-Doru Zimveliu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5