P.S. Drăgoi în vizită pastorală în Norvegia

Preasfinţitul Macarie Drăgoi, episcop al Europei de Nord, a efectuat, în această săptămână, prima vizită pastorală în Norvegia de la întronizarea sa în Stockholm. Sfinţia Sa a reuşit să ajungă în oraşele în care prezenţa românească este foarte numeroasă în vederea înfiinţării de noi comunităţi euharistice.

Cu acest prilej, episcopul, originar din Spermezeu, a slujit dumnezeiasca liturghie în oraşul Stavanger şi la Oslo. Aici, s-a întâlnit cu Cristian Istrate, ambasadorul României în regatul Norvegiei, cu episcopul de Oslo, Ole Christian Warme, cu prof. Vidar Haanes, rectorul Institutului Teologic Protestant, punând bazele unor viitoare colaborări.

Călina Pandele, artist de origine română, i-a înmânat Preasfinţitului, la vizita acestuia în atelierul ei, două lucrări pentru sediul Episcopiei Române din Stockholm. În ultimele zile ale vizitei în Regatul Norvegiei, Preasfinţitul Macarie, împreună cu românii din zona de nord a ţării, a făcut un pelerinaj la Trondheim, oraşul în care s-a păstrat, secole de-a rândul, moaştele Sfântului rege martir Olaf al Norvegiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5