La începutul primăverii, episcopul bistriţean Macarie a oferit flori româncelor din Oslo
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord se află, în aceste zile, în vizită pastorală la comunitățile de români din Norvegia. Anterior, în cursul săptămânii care tocmai a trecut, ierarhul s-a aflat în parohiile românești din Suedia, îndrumând cu timp și fără timp, românii care caută să se primenească sufletește în această binecuvântată perioadă a Postului Mare. De asemenea, episcopul român a avut întâlniri de suflet cu tinerii și copiii familiilor românilor, iar pe cei bolnavi i-a vizitat la domiciliu.
Sâmbătă seara, 3 martie 2018, Preasfințitul Macarie s-a aflat la Oslo, unde a slujit Taina Sfântului Maslu și a spovedit credincioșii. Duminică, 4 martie, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu preotul Alexandru Ardeleanu și cu diaconul Sorin Sîplăcan în biserica parohiei din Oslo și Taina Sfântului Botez pentru o fetiță din comunitate. Copiii, tinerii și adulții au primit mai multe daruri din partea ierarhului lor.
Referindu-se la Duminica a doua a Postului Mare, în care Biserica îl pomenește pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Părintele Episcop Macrie a arătat că scopul nevoinței duhovnicești este îndumnezeirea omului, dobândirea Duhului Sfânt. „În această a doua duminică a Postului Mare îl cinstim pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama care ne reamintește faptul că scopul nevoințelor din aceată perioadă binecuvântată nu este doar de a fi morali, de a fi mai buni, ci scopul este de a dobândi părtășia Duhului Sfânt, de a ne uni cu Dumnezeu prin energiile Sale necreate” a spus ierarhul ortodox român.
La finalul slujbei, Preasfințitul Macarie a dăruit câte o floare credincioaselor prezente la slujbă acum la începutul primăverii, începând cu prunca Xenia botezată în această primă duminică a lunii martie.
„Mă bucur că la Liturghia de astăzi am putut-o încreștina pe micuța Xenia, care se adaugă în ceata femeilor binecredincioase din această comunitate euharistică, pe care le cinstim la începutul acestei primăveri. În mod deosebit ne bucurăm că această floare înmiresmată a fost sădită în grădina Bisericii Mântuitorului Hristos, în această primăvară duhovnicească a Postului Mare. Această floare se adaugă la toate florile înmiresmate din Biserica noastră, care sunt credincioasele mame, soții și fiice. De aceea, astăzi, în mod deosebit, le-am oferit, cu recunoștință, o floare la început de primăvară, rugându-ne ca Maica Domnului să le acopere și să înmiresmeze sub adierea Duhului Sfânt în comunitatea noastră euharistică, atât în comunitatea cea mare, în familia de familii, cât și în comunitatea cea mică, în Biserica de acasă, în familia iubitoare și jertfelnică” a mai spus episcopul românilor din Europa de Nord.
Luni, 5 martie 2018, vizita pastorală a Preasfințitului Macarie în Norvegia va continua prin cercetarea bolnavilor din Oslo și împrejurimile capitalei Norvegiei.
Citiţi şi:
- Episcopul bistriţean Macarie, vizită la penitenciarele din Scandinavia
- De toată lauda! Episcopul bistriţean Macarie Drăgoi, al Europei de Nord, a colindat românii însingurați și bolnavi din Norvegia, Suedia și Danemarca
- Episcopul Benedict Bistrițeanul a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, la Biserica de la Coroana
- PS Macarie: Să căutăm să trăim precum creștinii din vechime, când dragostea frățească învia din morți
- Episcop Macarie a botezat, la Oslo, două fetiţe îmbrăcate în costum popular
Adaugă comentariu nou