PS Macarie: Să căutăm să trăim precum creștinii din vechime, când dragostea frățească învia din morți
Întors din România, unde a participat la slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Iustinian Chira al Maramureșului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord și-a reluat programul misionar din Norvegia. Astfel, sâmbătă 5 noiembrie 2016, ierarhul a slujit de „Moșii de toamnă” Sfânta Liturghie și Parastasul de obște în cadrul parohiei românești din Oslo, după care s-a întâlnit cu tinerii din filiala locală a Centrului pentru tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”. Discuțiile cu tinerii, cu tema „Ortodox în Scandinavia”, au fost animate și sincere, vizând provocările multiple cărora tinerii trebuie să le facă față, dar și oportunitățile misionare pe care aceștia le pot concretiza în societatea scandinavă.
Duminică, 6 noiembrie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Macarie și românii din Oslo au primit, cu bucurie, vizita unui grup de maramureșeni, conduși de preotul Dumitru Iuga și primarul Gavrilă Dologa din Săcel, care au adus, pentru câteva ore, buna mireasmă a obiceiurilor și frumuseților strămoșești. Maramureșenii au împărtășit celor prezenți tainele artei tradiționale a prelucrării lemnului și ceramicii, au expus veșminte țărănești și alte obiceiuri din popor. Ziua a continuat cu activități în cadrul școlii parohiale românești din Oslo.
În cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie, Presfințitul Macarie a făcut o paralelă între învierea fiicei lui Iair (Luca 8: 41-56) și cea a Tavitei din Iope (Faptele Apostolilor 9: 35-40), extrăgând din aceste episoade învățături pentru zilele noastre. Dacă învierea fiicei lui Iair are loc în cadrul unei comunități neîncrezătoare, care încă nu primise revelația Evangheliei și nu credea că e posibilă învierea din morți, învierea Tavitei are loc în cadrul unei comunități de creștini unite în Duhul Sfânt. Astfel, a explicat episcopul, ucenicii au trimis după Sfântul Apostol Petru după moartea Tavitei, o tânără iubită de toată comunitatea, dând dovadă că își puneau nădejdea în învierea ei din moarte. În fața Sfântului Apostol, aceeași comunitate dă mărturie bună asupra Tavitei, arătând lui Petru toate „câte le făcea” cea numită Căprioara (FA, 9: 39). După toate aceste chemări și mărturii, are loc minunea învierii Tavitei prin rugăciunea Apostolului Petru. Preasfințitul Macarie a arătat că anume această unime a vechilor creștini ar trebui să fie modelul viețuirii noastre în Biserică: „să căutăm să trăim precum creștinii din vechime, când dragostea frățească învia din morți. Mulți vorbesc astăzi despre modelul creștinilor din vechime, înțelegând prin aceasta o intensificare a evlaviei personale, a participării la Tainele liturgice, dar mai puțin se face referire la unitatea acelor creștini și la sprijinul obștesc pe care membrii acestora îl resimțeau în vreme de prigoană sau de încercare.” Episcopul a încheiat îndemnând românii din parohia Oslo să caute să formeze o comunitate unită, în care nevoile, grijile și bucuriile să fie trăite în comun, în care dragostea frățească să se manifeste concret, prin rugăciunea unora pentru alții și prin faptele de într-ajutorare și sprijin reciproc.
Citiţi şi:
- Episcopul bistriţean Macarie, vizită la penitenciarele din Scandinavia
- „Pământul nostru-i scump și sfânt, că el ni-e leagăn și mormânt!” | Pastorala Mitropolitului Andrei la Praznicul Învierii Domnului 2021
- MEDITAŢIE LA DUMINICA 24 DUPĂ RUSALII (Învierea fiicei lui Iair-Ev. Lc 8,41-56)
- Pastorală la Învierea Domnului
- La începutul primăverii, episcopul bistriţean Macarie a oferit flori româncelor din Oslo
Adaugă comentariu nou