Pastorală la Învierea Domnului

Învierea lui Hristos, pregustarea învierii noastre

Stockholm, 2010

† MACARIE,

Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi iubiţilor credincioşi, sfântă îmbrăţişare pascală şi salutul binecuvântat ,,Hristos a înviat!’’

Iubiţi fraţi creştini,

Mă bucur să vă întâmpin din nou prin cuvânt sărbătoresc, să vă binecuvîntez bucuria cea sfântă a prăznuirii de Paşte şi să iau parte, cu toată inima, în chip duhovnicesc, la această Sărbătoare a sărbătorilor! De fiecare dată rostim împreună la Liturghie Crezul Bisericii, devenit prin Botez crezul nostru al tuturor credincioşilor Bisericii. Şi la această Liturghie pascală cât de frumos răsună, pline de noimă sfântă, aceste cuvinte ale Crezului: ,, … a înviat a treia zi după Scripturi şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit… Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor, aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin!’’.

La propunerea Preafericitului nostru Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul mântuirii 2010 să fie consacrat în primul rând Crezului, Simbolului nostru de credinţă, pe care l-au elaborat Sfinţii Părinţi la Sinoadele ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381) şi pe care îl mărturisim personal sau prin naşi, părinţii noştri spirituali, atunci când primim Botezul iar comunitar atunci când participăm la Euharistie, în vremea Dumnezeieştii Liturghii. Crezul Bisericii se dovedeşte astfel a fi crezul nostru, al fiecăruia în parte şi al tuturor împreună. A avea un crez înseamnă să şti de unde vii şi unde te îndrepţi, adică a avea o orientare în viaţă. Foarte mulţi din cei care se plâng că nu mai pot descoperi un sens al vieţii ar trebui să ia aminte la Crezul acesta prin care atâţia, mărturisindu-l şi trăindu-l, şi-au sfinţit viaţa.

Atunci când rostim solemn Crezul Bisericii, mai ales acum în noaptea de Paşti, cu lumânarea aprinsă în mână, pregătiţi să ne împărtăşim, să nu uităm: noi mărturisim că viaţa noastră are tocmai acest sens al Învierii. Taina Spovedaniei sau pocăinţa, metaniile, lacrimile, cuminecarea la Liturghiile Darurilor mai înainte Sfinţite din vremea Postului, participarea la Taina Maslului, la Deniile Săptămânii Mari, toate au avut un singur sens: ieşirea din frământările şi încrâncenările acestei vieţi, din stările false şi egoiste, şi întoarcerea la Lumina vieţii, la adevărul Botezului nostru, la starea de puritate, de sfinţenie la care ne-a ridicat Hristos Domnul în ceasul sfânt în care am fost încreştinaţi. Chiar şi fără să o ştie, în fiecare om arde dorul acesta după Înviere, după o viaţă fără de istovire. Acest belşug de viaţă se revarsă tocmai în Liturghia Bisericii căci toţi cei botezaţi sunt chemaţi să trăiască şi să primească o viaţă după Hristos, Noul Adam, Începătorul unei vieţi noi, o viaţă în Dumnezeu, o viaţă în Hristos prin Duhul Sfânt. Viaţa creştinilor este tocmai această viaţă desfăşurată în puterea şi sub pecetea tainei, aşa cum mărturisim cântând în această noapte pascală: ,,Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat!’’(Galateni 3, 27). Această stare de îmbrăcare în lumina lui Hristos o descrie minunat cântarea de la momentul aprinderii lumânării botezului nostru al fiecăruia: ,,Dă-mi mie haină luminoasă Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină!’’ .

Abandonarea programului de viaţă la care ne angajăm prin Botez sau, mai grav, necunoaşterea sau totala sa ignorare, ne duce la răstălmăcirea vieţii noastre şi de multe ori la desfigurarea ei. Acest miracol al renaşterii este pentru noi toţi Botezul care ne transformă viaţa în sărbătoare perpetuă. Atunci când ascultăm cuvintele din Prologul Evangheliei de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan la Liturghia Paştilor, când după fiecare verset, preotul se opreşte ca să se audă bătaia clopotului, ecoul ajunge până la noi, ca să pricepem că răsunetul acesta are legătură cu noi, toţi cei botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Mărturisirea Învierii lui Hristos este miezul de foc al creştinismului şi al vieţii creştinilor, de aceea chiar şi cei mai puţini fervenţi şi consecvenţi în credinţă în decursul anului încearcă în acest răstimp pascal să regăsească drumul cel drept al credinţei, calea Bisericii. Îi încurajăm pe toţi să folosească acest prilej sfânt pentru a redescoperi calitatea lor de fii ai Bisericii, de copii ai lui Dumnezeu, realitatea prezenţei lui Hristos Cel Înviat în ei înşişi, sălăşluirea minunii acesteia în ei de la Botez. Acesta este şi rostul sfânt pentru care Biserica noastră a rânduit ca să dedice un an catehetic special pentru aprofundarea Crezului care conţine mărturisirea Învierii lui Hristos, legată de mărturisirea învierii noastre.

Dreptmăritori creştini,

Între mormântul lui Lazăr şi mormântul lui Hristos se desfăşoară toată măreaţa lucrare a Săptămânii Mari pe care o retrăim în fiecare an în slujbele Bisericii. Să ne bucurăm şi să ne veselim căci Hristos a învins moartea, cea care reprezintă spaima oamenilor din toate veacurile! Încă din sâmbăta lui Lazăr, o puternică atmosferă pascală, o mireasmă a Învierii începe să copleşească Biserica şi sufletele credincioşilor. Învierea lui Lazăr, prietenul Domnului, un eveniment cutremurător, este o prefigurare a Învierii Domnului dar şi o prevestire a învierii tuturor oamenilor. Astfel ne-o prezintă troparul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim:

,,Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o,

pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule.

Pentru aceasta şi noi, ca pruncii semnele biruinţei purtând,

Ţie Biruitorului morţii, strigăm:

Osana, Celui dintru înălţime!

Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului’’ .

Obiceiul de a aşeza aceste semne de biruinţă peste morminte reprezintă tocmai simbolul părtăşiei noastre la biruinţa Domnului. Această biruinţă a Domnului în istoria oamenilor a fost deja prefigurată şi profeţită în Vechiul Tesatament, în viaţa drepţilor care au ieşit vii şi nevătămaţi din încercări de moarte şi din mâna unor duşmani de temut: Noe din potop, Avraam din numerose vrăjmăşii, Isaac din faţa cuţitului de jertfă, Iona din burta monstrului marin, Moise din Egipt, Iosif din vânzarea fraţilor săi, Regele David din mâna vrăjmaşilor, Proorocul Ilie din faţa falşilor profeţi şi a regilor idolatri, Proorocul Daniel din groapa cu lei, cei trei tineri Anania, Azaria şi Misail din cuptorul încins din Babilon. În toţi aceştia a biruit Domnul Care astfel Îşi prevestea marea biruinţă asupra morţii şi a diavolului.

În Noul Testament sunt relatate, după cum ştim, învierea fiicei lui Iair şi a fiului văduvei din Nain, ca minuni săvârşite de către Mântuitorul Iisus Hristos, minuni care culminează cu învierea lui Lazăr şi cu propria Sa Înviere din morţi. Chiar în momentul cutremurător al morţii Domnului pe Cruce ni se spune că ,,…iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat; mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. Şi ieşind din morminte, după Învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora’’ (Matei 27, 51-53). În numele Domnului Cel Înviat, Apostolii au săvârşit şi ei învieri din morţi: Sfântul Apostol Petru a înviat-o pe Tavita iar Sfântul Apostol Pavel l-a înviat pe tânărul Eutihie din Troa.

Realitatea Învierii, anticipată prin patriarhii, drepţii şi profeţii Vechiul Testament, devine copleşitoare în Noul Testament, prin Hristos şi prin Apostolii Săi. Biserica Sa se arată pe sine, potrivit Părintelui Dumitru Stăniloae, ca un laborator al Învierii, locul sfânt în care viaţa sporeşte în noi, în care primim mereu lumină din lumina lui Hristos.

Iubiţi credincioşi,

Cu multe veacuri în urmă, Proorocul Daniel vestea din vedenia despre învierea morţilor şi despre starea lor în veşnicie: ,,Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţa veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică. Şi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor fi îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii vor fi ca stelele în vecii vecilor’’ (Daniel 12, 2-3). Mai înainte, însă, Proorocul Iezechiel a primit măreaţa vedenie a învierii de obşte, pe care Biserica ne-o pune înainte an de an, către sfârşitul Deniei din Vinerea Mare, când un câmp uriaş plin de oase uscate se reînsufleţesc la porunca Domnului prin suflarea Lui: ,,Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre şi vă voi duce pe voi în ţara lui Israel. Astfel veţi şti că Eu sunt Domnul, când voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poprul Meu, din mormintele voastre. Şi voi pune în voi Duhul Meu şi veţi învia şi vă voi aşeza în ţara voastră şi veţi şti că Eu, Domnul, al zis aceasta şi am făcut, zice Domnul’’ (Iezechiel 37, 12-14).

Lumina pe care o primim de la preot la începutul slujbei de Înviere şi ieşirea poporului cu făcliile aprinse în afara locaşului simbolizează această ieşire la lumină, învierea de pe urmă a tuturor oamenilor. Hristos Cel Înviat din morţi a confirmat învierea noastră a tuturor căci, după cuvintele Sfântului Pavel, ,, precum întru Adam toţi mor, aşa şi întru Hristos (noul Adam) toţi vor învia’’ (I Corinteni 15, 22). Deloc întâmplător, acest adevăr este amintit la fiecare înmormântare, chiar din Evanghelia Mântuitorului: ,,Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia. (…). Nu vă miraţi de aceasta; că vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii’’ (Ioan 5, 25; 28-29). Cu fiecare an, cu fiecare Înviere, cu fiecare cuminecare din ospăţul credinţei, suntem fiecare dintre noi mai aproape de acest moment sfânt. De altfel, Hristos Domnul pune împărtăşirea noastră în directă legătură cu Învierea cea de pe urmă: ,,Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi’’ (Ioan 6, 54).

Toate aceste adevăruri pe care le avem în vedere când rostim Crezul, iată, ne privesc pe fiecare dintre noi, până la mormânt şi până dincolo de mormânt. Canonul Slujbei de Înviere conţine acest adevăr suprem: ,,Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice’’ . Unul dintre sfinţii foarte iubiţi pretutindeni, Cuviosul Serafim de Sarov, îşi întâmpina credincioşii care-l căutau pentru sfat duhovnicesc cu aceste cuvintele: ,,Bucuria mea, Hristos a înviat!’’. El făcea din fiecare întâlnire cu un om, un eveniment pascal, fiindcă vedea în fiecare pe Hristos Cel Înviat. Avea această putere deoarece dobândise întru sine prezenţa Duhului Sfânt, ardoarea iubirii dumnezeieşti. Despre această iubire arzătoare dintre Tatăl ceresc şi Fiul Său veşnic, dintre Fiul şi fraţii Săi oamenii, despre această iubire de jar care arde în inimile sfinţilor, scria Sfântul Nicolae Velimirovici, din moaştele căruia se află o mică parte la mănăstirea ortodoxă de la Bredared, de aici, din Suedia, în minunata sa tâlcuire la Crez: ,,Puterea acestei iubiri este incomparabilă, nemăsurată şi nemărginită. Pământul ar fi explodat dacă Hristos nu s-ar fi ridicat din el. Pământul nu este în stare să-L ţină înăuntrul său. Aceasta este puterea iubirii cereşti eterne şi adevărate. Forţa iubirii nu poate fi descrisă. Cu forţa acestei iubiri arzânde, Împăratul cerurilor a vizitat pământul, a suportat toate umilirile şi torturile şi în final a înviat.’’ .

Cu nădejdea creşterii noastre în credinţa care biruieşte toate crizele şi toate neajunsurile de care avem uneori parte în această viaţă, vă doresc vouă, tuturor purtătorilor de lumină, să petreceţi sărbătoarea sfântă cu toată bunacuviinţă, cu bucurie şi veselie netrecătoare! Hristos a înviat şi pentru noi şi pentru cei de acasă şi pentru cei din mormintele moşilor şi strămoşilor noştri! Hristos Cel Înviat să vă sfinţească deplin tot rostul vieţii dumneavoastră!

Cu îmbrăţişare sfântă, al vostru către Domnul rugător,

† Macarie,

Episcopul Europei de Nord