†MACARIE Episcop al românilor din Europa de Nord

Pastorală la Învierea Domnului «Lumina lui Hristos luminează tuturor!» Stockholm-2009

†MACARIE,

Din harul şi mila lui Dumnezeu

Episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord,

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal

şi iubiţilor credincioşi,

sfântă îmbrăţişare de Paşte şi urarea ca

«Lumina lui Hristos Cel Înviat să lumineze tuturor!»

Iubiţi fraţi întru Hristos Domnul,

Hristos a înviat!

Cu inima plină de bucurie sfântă, vin şi de această dată, prin cuvânt, la voi toţi, ca arhipăstor, să sărbătorim împreună pentru prima oară Paştele, aşa cum am moştenit de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii, aşa cum am primit de la moşii şi strămoşii noştri, cu bunăcuviinţa prăznuirii. Ne-am primenit sufletul şi casa, am făcut împreună acest pelerinaj al Postului, iar acum a venit ziua cea mare în care ne bucurăm de Domnul strălucirilor de sus, de Cel Care ne-a îmbrăcat pe toţi cei botezaţi în lumina slavei Sale. La Liturghia de Paşti suntem asemenea ucenicilor Săi, în foişorul Cinei de Taină, bucurându-ne de Domnul Care vine mereu la noi prin uşile încuiate ale istoriei, oferindu-ne tuturor hrana şi pacea veşniciei! Oriunde-am fi în lumea aceasta, să nu ne lipsim de Liturghia Paştilor, care ne înnoieşte pecetea de lumină dumnezeiască a Botezului, izvorul adevăratei omenii a omului înrădăcinat în Dumnezeu!

Cu lumânarea de Înviere întinsă către lumânările voastre, îndemnându-vă «Veniţi de luaţi lumină!», vă reamintesc că în toată vremea Postului Mare aţi fost binecuvântaţi ca popor al lui Dumnezeu la Liturghia mai-înainte-sfinţitelor-daruri cu lumânarea cea pusă în sfeşnic prin cuvintele sfinte: «Lumina lui Hristos luminează tuturor!». În Săptămâna Mare a Sfintelor Pătimiri ale Domnului am văzut cum Hristos-Lumina a fost pus în sfeşnicul Crucii ca să lumineze tuturor. Aprinderea lumânărilor pascale ne arată pe noi înşine primind lumină din Lumina lui Hristos. Cu această lumină aprinsă şi ocrotită în căuşul palmei, cei de odinioară, strămoşii noştri, mergeau de la biserică acasă şi însemnau cu ea grinda de sus a locuinţei lor. Cu alte cuvinte, tot rostul omului era pătruns de lumina Învierii. De la leagăn până la mormânt, calea omului este însoţită şi luminată de lumina lui Hristos: o lumânare este aprinsă la Botez şi, binecuvântată de preot, este dată în mâna naşului, în vreme ce se cântă: «Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, mult milostive Hristoase, Dumnezeul nostru» . Tot câte o lumânare stă la Cununie alături de miri, iar odinioară naşii de Botez sau urmaşii lor erau cei care erau îndatoraţi să o ţină pentru miri, arătând că această lumină este elementul de permanenţă din viaţa omului şi ne luminează căile veşniciei, precum şi lumânarea de priveghi şi pomenire, aşezată în colac sau în colivă, care are aceeaşi semnificaţie.

Aceasta este credinţa noastră întruchipată în simbolul lumânării de Paşti, care ia atâtea chipuri rituale în decursul vieţii omului şi chiar după moartea sa. Vă îndemn din toată inima şi tinereţea mea să nu vă despărţiţi niciodată de această credinţă, căci omul fără credinţă, vorba unui înţelept din vechime, e ca un car fără jug, adică nu poate înainta în viaţă, nu poate spori ca om.

Evangheliile mărturisesc despre credinţă că poate să mute şi munţii din loc, iar Hristos Domnul, în preajma mormântului prietenului Său Lazăr, spune cu claritate: «Eu sunt învierea şi viaţa; cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi» (Ioan 11, 25). Fără Înviere, aşa după cum ne încredinţează Sfântul Apostol Pavel, cel căruia i s-a arătat Hristos Cel Înviat şi proslăvit pe drumul Damascului, «zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră» (I Corinteni 15, 14). Sfântul Pavel căuta un cadavru şi s-a întâlnit cu un trup de lumină. Căuta trupul mort al lui Iisus şi a dat de un trup de slavă.

Lumea noastră din ce în ce mai desacralizată trebuie să facă experienţa trecerii de la civilizaţia morţii şi a crizelor succesive la plinătatea vieţii în Hristos, iar această experienţă pascală nu o putem dobândi decât în Euharistie. Lumina vieţii arvunite în Euharistie străluceşte în noi în ambianţa solemnă a prăznuirii pascale din fiecare an şi din fiecare duminică şi sărbătoare. Prin experienţa cuminecării, noi devenim martori ai Învierii în trupurile noastre, lumânări care ard cu lumina Învierii, confirmări ale adevărului mormântului gol, concretizări existenţiale ale Scripturilor. De aici decurge insistenţa imnografilor Bisericii de a elimina orice îndoială referitoare la Înviere, despre care au dat mărturie soldaţii romani, iar toate cele săvârşite de Hristos Domnul capătă o coerenţă pascală şi se cer privite în lumina Învierii:

«O, fariseilor vrăjmaşi, de nu ne credeţi pe noi, întrebaţi pe ostaşii voştri: ce au pătimit ei? Cine a răsturnat cu mâinile piatra mormântului? Cine este Cel ce a uscat smochinul? Cine este Cel ce a vindecat mâna cea uscată? Cine este Cel ce a săturat mulţimile în pustie? Fără numai Hristos Dumnezeu, Cel ce a sculat pe cei morţi.

Cine este Cel care a dat vedere orbilor şi pe leproşi a curăţit, pe şchiopi a îndreptat şi a umblat pe mare ca pe uscat, fără să se ude? Fără numai Hristos Dumnezeu, Cel ce a sculat pe cei morţi.

Cine este Cel ce a sculat din mormânt pe cel mort de patru zile şi pe fiul văduvei? Cine este Cel ce a întărit, ca un Dumnezeu, pe slăbănogul ce era în pat? Fără numai Hristos Dumnezeu, Cel ce a sculat pe cei morţi.

Strigă piatra aceasta, glăsuiesc peceţile pe care voi punându-le, aţi aşezat străjeri să păzească mormântul: Cu adevărat a înviat Hristos şi viază în veci! Cu adevărat a înviat Hristos, iadul a fost prădat, şarpele a fost zdrobit, Adam a fost izbăvit, cei de jos au fost mântuiţi» .

Iubiţii mei fii sufleteşti,

La Crăciun vă aduceam aminte printr-o veche colindă cum sărbătoreau cei de odinioară, trezindu-se de cu zori să întâmpine pe Domnul, poftiţi de Maica Domnului, chemaţi de preotul lui Hristos prin zvon de clopot să vină la biserică, Betleemul şi Ierusalimul duhovnicesc al credincioşilor, ca să participe ei înşişi în chip tainic la minunea minunilor: înomenirea lui Dumnezeu şi îndumnezeirea oamenilor, pogorârea lui Dumnezeu pe pământ şi urcarea oamenilor în cer, deschiderea raiului şi înfruptarea oamenilor din pomul vieţii, omorârea morţii, prădarea iadului şi triumful vieţii.

Cu acelaşi gând sfânt trag clopotul şi pentru această Liturghie de Paşti, pentru toţi preoţii şi credincioşii noştri din Europa de Nord, îndemnat de Maica Domnului, de Sfântul Ioan Gură de Aur prin cuvintele omiliei sale catehetice din această noapte luminată, de Sfântul Vasile cel Mare şi de toţi Sfinţii Capadocieni pe care în acest an închinat lor îi cinstim în mod deosebit şi prin pelerinajul pe care îl organizăm, la sfârşitul lunii mai, alături de numeroşii pelerini din Patriarhia Română, avându-l în frunte pe Preafericitul nostru Părinte Patriarh Daniel.

Vă poftesc acum pe toţi la ospăţul credinţei, la cuminecarea cu Sfintele Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului, şi, prin aceasta, la Paştele Bisericii, ca pelerini ai Învierii pe drumul Emausului, hrănindu-ne necontenit cu merindea şi leacul nemuririi. Mi-l iau în ajutor pe poetul pascal al românilor, pe Ioan Alexandru cel din Translivania mea natală, ca să vă binevestesc bucuria mea întru Domnul pentru voi toţi ca fii ai Învierii :

«Că fiecare om ce-mi iese-n cale

Nu am ceva mai uriaş să-i spun

Decât să-i hohotesc în osanale

Că şi el de-nviere-i bun

Să-l îngrozesc o clipă să audă

Ce tot sugrumă-n el şi-a tot ucis

Şi-n lacrimile milei când asudă

Să-l ştiu ajuns în prag de paradis

Şi liberat să-l ştiu că nu se-ntoarce

Că de moarte fost-a isbăvit

C-a început în flăcări să se-mbarce

Pe nava cu catargul răstignit» .

Pentru noi, fiecare biserică este un loc în care trăim încredinţarea că şi noi suntem buni de înviere şi că ne-am îmbarcat pe corabia mântuitoare care are drept catarg Crucea Domnului, îndreptată înspre Răsăritul Cel de sus. Poate că tocmai aceste răstimpuri de criză lumească, ne vor ajuta să descoperim mai profund adevărul şi frumuseţea vieţii în Hristos şi în Biserică. «La ce bun cultura, ştiinţa şi progresul tehnic, fără credinţa în Înviere?» , se întreba, pe bună dreptate, un teolog contemporan, contemplând Icoana Pogorârii lui Hristos la iad ca Mire al Bisericii, iar unul dintre marii noştri poeţi creştini, Daniel Turcea, avea să exclame într-unul din poemele lui pascale: «Lumea nu are decât o singură justificare-Învierea!» . Viaţa mai bună şi mai intensă pe care o căutăm este viaţa cea înviată şi ea se descoperă şi se dăruieşte celor credincioşi din Potirul Bisericii şi se va dezvălui desăvârşit în ziua veacului viitor, aşa cum cerem şi mărturisim mereu la Liturghie : «O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase ! O, Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea ! Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine, mai cu adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale !» .

Să ne întemeiem viaţa pe credinţa şi pe experienţa Învierii căci toate prăznuirile Paştilor sunt sărbători anticipate ale învierii tuturor. Cu această credinţă îi însoţim pe cei dragi la morminte, cu această credinţă aşezăm în noaptea de Paşti lumânări aprinse pe mormintele lor, cu această credinţă mai există pe alocuri obiceiul vechi de a ciocni primele ouă roşii deasupra mormintelor înluminate.

Cu inima îmbucurată de această credinţă, vă urez ca tot rostul vieţii dumneavoastră să fie pătruns de lumina Învierii Domnului, iar sfânta sărbătoare să vă fie prilej de bucurie deplină!

Hristos a înviat!

Vă cuprinde în îmbrăţişare sfântă, cu bineţele Paştilor, al vostru arhipăstor, de tot binele voitor şi pururea rugător către Domnul,

†MACARIE,

Episcopul ortodox român al Europei de Nord

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5