SĂRBĂTOAREA MARII LUMINI

„Astăzi toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul…”, se cântă în bisericile noastre. Mirificul nopţii de Paşti, care ne atrage mai pe toţi în faţa bisericilor cu lumânările aprinse, cozonacul şi ouăle roşii, mielul pascal, tradiţiile din Săptămâna Patimilor şi din Zilele Învierii, păstrate mai viguros sau mai firav, toate acestea ne scot pentru puţin din lumea noastră. Toate ne invită să gustăm din cu totul altceva.

Pe la miezul nopţii bisericile sunt cufundate într-o totală obscuritate. Este o atmosferă care închipuie viaţa fără Dumnezeu, este întunericul necredinţei, al deznădejdii, al unei lumi fără orizont, fără sens. Dar, deodată, uşile împărăteşti ale Altarului se deschid, însemnând deschiderea mormântului de la poalele Golgotei în cea dintâi dimineaţă a Învierii. În prag, ca un înger al Domnului, apare preotul îmbrăcat în veşminte albe. Ţinând în mână o lumânare aprinsă, el cheamă poporul şi zice: „Veniţi de luaţi lumină !”.

Cu emoţie sfântă şi cu o grabă înfrigurată credincioşii se îmbulzesc spre Altar ca să-şi aprindă lumini din lumină. Rând pe rând, unii altora transmit făclia credinţei, până ce toată biserica se preface într-o mare de lumină. Apoi, urmează procesiunea în jurul locaşului sfânt, urmează slujba Învierii, cântarea entuziastă a imnului „Hristos a înviat”, răsunetul clopotelor, toate contribuind să înalţe sufletele pe culmi de bucurie cerească.

În multe părţi se menţine obiceiul ca lumânarea aprinsă în locaşul sfânt să nu se stingă. Ci, cu o grijă deosebită, ea este purtată acasă, ca o torţă de sfinţenie şi binecuvântare. Credincioşii o păstrează apoi în tot cursul anului după icoane, iar în vreme de boală, de cumpănă, când fulgeră şi trăsneşte afară în toiul verii, ei o aprind ca să-i scape de toată reaua întâmplare.

Această datină nu este o superstiţie, ci o mărturie văzută a modului în care geniul popular a înţeles şi trăieşte marea minune a Învierii. Atunci, în zorii acelei Duminici memorabile, când Iisus S-a sculat din întunericul mormântului, a avut loc o mare revărsare de lumină asupra lumii, în istoria omenirii, în sufletele oamenilor. Paştile înseamnă lucrul lui Dumnezeu început în întuneric şi sfârşit în putere şi mărire, început în suferinţe şi împlinit în bucurie desăvârşită.

A înviat Hristos şi credinţa se întăreşte prin cea mai nezdruncinată temelie. Căci nu sol, nici înger, nu legiuitor, nici iscusit comandant de oşti a eliberat neamul omenesc din bezna necunoştinţei şi din iadul neascultării. Acest lucru l-a făcut Însuşi Cuvântul Cel veşnic al Tatălui, prin Care toate s-au făcut, şi Care pentru noi a murit şi a biruit pe „Cel- Rău”. A înviat Hristos şi nădejdea se aprinde în inimi ca un soare dătător de viaţă. Paştile înseamnă sărbătoarea marii LUMINI. De aceea, aprindem lumânări şi torţe împodobite, şi ca „fii ai luminii”(cf. Efes. 5, 8) cântăm cu voioşie: „Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit !”.

† Irineu POP-BISTRIŢEANUL

Episcop-vicar