Blocul Național Sindical: Guvernul lovește în muncitori dar salvează marii jucători

• Guvernul lovește în muncitori dar salvează marii jucători. BNS prezintă o radiografie a H.G. nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie
• BNS arată cum a primit o companie 60 de milioane de euro de la statul român, deși n-a creat niciun loc de muncă

România traversează un moment critic în care rigoarea economică, disciplina bugetară și echitatea în relația dintre stat și mediul de afaceri ar trebui să fie norme intangibile. În locul acestora, asistăm la perpetuarea unei duble măsuri care subminează atât absorbția fondurilor europene, cât și încrederea contribuabilului că banul public este cheltuit cu eficiență, transparență și responsabilitate. În timp ce guvernul promovează austeritatea pe umerii salariaților și anunță cu insistență reforme prin concedieri inclusiv în instituții vitale pentru managementul fondurilor europene, aceeași putere executivă administrează o schemă de ajutor de stat finanțată integral din bugetul național, H.G. nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, care a ajuns să funcționeze asemeni unui canal privilegiat pentru anumite companii de mari dimensiuni.

Concret, H.G. nr. 807/2014 s‑a născut ca o schemă menită să sprijine dezvoltarea regională prin investiții cu impact major în economie. În teorie, este complementară schemelor finanțate din fonduri europene însă în practică, principalul ei element diferențiator, faptul că e plătită din bugetul național, a transformat‑o într‑un instrument politic, maleabil și cu o guvernanță relaxată.

La nivelul anului 2023 au fost finanțate 174 de proiecte din care 47% sunt implementate de societăți cu capital românesc și 53% de societăți cu capital străin. Valoarea totală a proiectelor de investiții finalizate cu acord  de finanțare a fost de 18,82 miliarde euro în condițiile în care valoarea totală a ajutorului de stat a fost de 7,34 miliarde lei pentru crearea planificată a unui număr de 25.038 locuri de muncă în urma implementării proiectelor de investiții. 

O treime din companiile care au accesat schema de ajutor de stat până în anul 2023 au beneficiat de două acorduri de finanțare existând companii care au beneficiat chiar si de trei acorduri de finanțare în condițiile în care valoarea unui acord este de ordinului milioanelor de euro uneori chiar a zecilor de milioane de euro. De altfel, în 2015 și în 2022, o companie multinațională reprezentativă pentru mediul de afaceri românesc a semnat acorduri de finanțare  în total peste 60 de milioane de euro și nu și a sumat niciun loc de muncă nou creat în schimbul resurselor financiare de care a beneficiat. Exemplele pot continua cu o altă companie care a semnat acorduri de finanțare în valoare de  19,43 milioane euro pentru numai 13 locuri de muncă.

Îngrijorarea se transformă în revoltă când vedem că finanțarea companiilor a fost făcută fără setul minim de condiții pe care orice stat responsabil le impune atunci când convertește taxele cetățenilor în sprijin direct pentru mediul de afaceri. Nu a existat obligativitatea unui nivel salarial care să reflecte munca decentă și calitatea locurilor de muncă. Nu s-a cerut existența unei organizații sindicale sau a unui contract colectiv de muncă, nici măcar definirea unui număr minimal de locuri de muncă noi. Acesta nu mai este „ajutor de stat” în sensul dezvoltării, este un transfer de resurse fără standarde, fără clauze sociale, fără respect pentru echitate și fără preocupare pentru efectul de multiplicare economică și socială locală.

Dacă subfinanțarea contractului social nu este suficientă, actuala intenție a Guvernului de a prelungi cu încă doi ani termenul de îndeplinire a obligațiilor asumate de beneficiarii HG 807/2014 sfidează orice logică de administrare responsabilă. Conform notei de fundamentare publicate de Ministerul de Finanțe, o treime dintre beneficiari au deja decalaje semnificative față de obligațiile privind volumul taxelor și impozitelor către bugetul general consolidat, iar răspunsul statului român este  mai multă indulgență și mai multe derogări. În oglindă, IMM urile finanțate din fonduri europene știu prea bine că nerespectarea contractului atrage executarea garanțiilor, corecții financiare și sancțiuni ferme. De ce dubla măsură? De ce o flexibilitate atât de mare pe banii naționali și o rigoare drastică pe banii europeni? Un stat coerent nu îngăduie ca același tip de abatere să fie tratat cu severitate în programe UE și cu indulgență în programe naționale. Când la nivelul lunii septembrie absorbția reală a unor programe europene abia depășește 5% iar deficitul bugetar trece de 8%, România plătește miliarde de euro în dobânzi în timp ce lasă pe masă bani europeni cu condiții stricte, dar corecte, și împinge bani naționali în direcții cu efecte discutabile.

Întrebările care se cer public sunt directe și incomode, dar obligatorii într‑o democrație care își respectă contribuabilii. Cum au fost evaluate planurile de afaceri anexate acordurilor? De ce o pondere atât de mare a proiectelor întâmpină dificultăți sistemice iar soluția standard este iertarea și prelungirea termenelor, nu răspunderea contractuală? Cum justificăm în fața companiilor corecte care și‑au îndeplinit la timp obligațiile  faptul că ele nu primesc niciun beneficiu, în timp ce întârziații sunt recompensați cu timp suplimentar? De ce, dacă proiecțiile financiare sunt angajante juridic, nu se procedează la recuperarea fondurilor acolo unde decalajele sunt evidente și nejustificate dată fiind situația bugetară a României?

În loc să fie un partener al cetățeanului, Guvernul a devenit un agent al intereselor externe și un protector al profitului. Aceasta este  o alegere politică deliberată: o Românie dependentă, neputincioasă, condusă de un stat care și-a abandonat cetățenii.